X

Rusia dă o lege prin care instituţiile de presă externe pot fi etichetate ‘agenţi străini’

Deputaţii ruşi au adoptat în a doua lectură, miercuri, o lege care le permite autorităţilor ruse să desemneze ca ‘agent străin’ orice organizaţie media externă care activează în Rusia, un răspuns al Moscovei la înregistrarea sub această denumire a canalului RT în Statele Unite, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Actul normativ a fost adoptat cu votul a 409 dintre cei 450 de deputaţi ruşi.

Citeşte şi: Două garnituri de metrou s-au ciocnit în Singapore. 25 de oameni sunt răniţi – VIDEO

Legea va trebui să fie adoptată în a treia lectură tot în Duma de Stat, apoi validată de Consiliul Federaţiei (camera superioară), iar ulterior promulgată de preşedintele Vladimir Putin.

Departamentul de Justiţie al SUA a cerut canalului de televiziune RT America să se înregistreze ca ‘agent străin’ după acuzaţiile serviciilor de informaţii americane conform cărora Rusia s-a implicat în alegerile prezidenţiale americane din 2016.

Tags: agent strainorganizaţie media externăRTrusiaSUAVladimir Putin
Categorii: Știrile zilei