Rusia : Locuitorii din Moscova, avertizaţi să nu iasă din case după spitalizarea a zeci de copii care locuiau langă o groapă de gunoi cu deșeuri toxice

Publicat:

Locuitorii din Moscova şi din regiunea acesteia au fost avertizaţi să nu iasă afară din case, la câteva zile după ce zeci de copii care locuiau în apropierea unei gropi de gunoi cu deşeuri toxice au fost spitalizaţi, informează publicaţia The Moscow Times, conform agerpres.

Săptămâna trecută, 57 de copii au primit îngrijiri medicale în oraşul Volokolamsk, la aproximativ 100 de kilometri vest de Moscova, după ce au acuzat ameţeli şi greţuri, asociate cu o groapă de gunoi din apropiere.


Citește și : Libia : Primarul capitalei, Tripoli, a fost răpit

Autorităţile locale au negat însă legătura dintre emanaţiile provenite de la groapa de gunoi şi problemele medicale de care s-au plâns copiii, insistând că nivelurile anormale de monoxid de azot şi hidrogen sulfurat nu sunt dăunătoare.

Potrivit unei declaraţii online postate de Ministerul rus pentru situaţii de urgenţă miercuri după-amiaza, condiţiile meteo între ora 18:00 miercuri şi ora 10:00 joi “se aşteaptă să fie nefavorabile disipării poluanţilor dăunători în atmosferă”.

În aceste condiţii, moscoviţii şi locuitorii din oraşele din zona Moscovei au fost sfătuiţi să reducă din tipul petrecut afară, să închidă ferestrele şi să îşi pornească aparatele de aer condiţionat şi filtrele de aer.

Într-un tweet postat la câteva ore după declaraţie, Ministerul citat a precizat că avertizarea sa fusese eronat publicată ca “ştire urgentă”, adăugând că vremea calmă nu necesita o avertizare de urgenţă

Citește și : Rusia cere ajutorul Londrei în ancheta privind otrăvirea Iuliei Skripal

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.