X

Rusia neagă că ar fi efectuat un atac aerian împotriva unui teatru din Mariupol

Ministerul rus al Apărării a negat miercuri că ar fi efectuat un atac aerian împotriva unui teatru din Mariupol, potrivit agenţiei de presă RIA, preluată de Reuters, potrivit agerpres.  

Consiliul din oraşul-port asediat a declarat anterior că forţele ruseşti au bombardat un teatru în care se adăposteau civili.

Citește și : Papa Francisc îi evocă pe Cain şi Abel şi cere IERTARE pentru războiul din Ucraina

În schimb, ministerul rus a acuzat Ucraina că pregăteşte un atac cu arme chimice sub pavilion fals împotriva civililor, relatează DPA.

”Avem cunoştinţe credibile că SBU (serviciul de informaţii interne ucrainean) pregăteşte o provocare cu utilizarea de substanţe toxice cu sprijinul statelor occidentale”, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al ministerului, Igor Konaşenkov, potrivit agenţiei de presă de stat TASS.

”Scopul provocării este de a acuza Rusia că a folosit arme chimice împotriva populaţiei ucrainene”, a continuat Konaşenkov, fără a furniza dovezi. De partea rusă nu vor fi folosite arme chimice, deoarece toate au fost distruse, a susţinut el.

Pe de altă parte, statele occidentale au observat recent un risc tot mai mare de utilizare de către Rusia a armelor biologice sau chimice în războiul din Ucraina. Există temerea că Moscova s-ar putea folosi de relatările despre presupusa producţie de arme de distrugere în masă de către Ucraina ca pretext pentru a le folosi ea însăşi.

Citește și : 90% din populaţia Ucrainei s-ar putea confrunta cu o sărăcie cruntă

În ultimele săptămâni, Rusia a afirmat în repetate rânduri că a descoperit laboratoare ucrainene în care se efectuau experimente biologice şi militare cu finanţare americană.

Tags: MariupolrusiaSBUteatruucraina
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina