Rusia pregăteşte o lege dură împotriva celor care demolează sau vandalizează monumentele soldatului rus în străinătate

Publicat:

Ministerul Apărării de la Moscova a iniţiat un proiect de lege care prevede sancţiuni împotriva persoanelor implicate în demolarea monumentelor dedicate soldatului rus (sovietic) sau evenimentelor importante din istoria Rusiei, documentul prevăzând interdicţie de intrare pe teritoriul Federaţiei Ruse şi îngheţarea activelor acestora în Rusia, informează vineri publicaţia Vzgliad, apropiată Kremlinului, potrivit agerpres.

Respectivul proiect de lege prevede ‘stabilirea de măsuri punitive împotriva persoanelor implicate în demolarea, vandalizarea sau profanarea monumentelor dedicate unor comandanţi militari ruşi de renume sau unor evenimente semnificative din istoria rusă’, potrivit Interfax.


Citeşte şi: Trump a ordonat atacarea Iranului, dar apoi s-a răzgândit brusc

Măsurile restrictive îi vizează atât pe cei care au participat nemijlocit la acte de vandalism, cât şi persoanele care instigă la astfel de acţiuni, precum şi pe politicienii şi responsabilii din acele ţări care prin acţiunile sau inacţiunea lor contribuie la aceasta.

Adoptarea respectivei legi are drept scop, potrivit Ministerului Apărării rus, să prevină cazurile de demolare sau de vandalizare a simbolurilor gloriei militare ruse, care s-au înmulţit în ultimul timp în afara Federaţiei Ruse, aşa cum s-a întâmplat recent la Harkov (al doilea oraş ca mărime din Ucraina), unde a fost demolat un monument dedicat mareşalului sovietic Gheorghi Jukov, erou al Marelui Război Patriotic, cum este numit cel de-al Doilea Război Mondial în Rusia.

Citeşte şi: Confruntări violente în faţa Parlamentului din Georgia. Poliţiştii au tras cu gloanţe de cauciuc!

Respectivul proiect de lege urmează să fie supus dezbaterii în cadrul guvernului, iar apoi va fi trimis în parlament, conform media ruse.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Recean: Antreprenorii din Ceadîr-Lunga reușesc să-și extindă piețele de desfacere și contribuie la creșterea economică a țării

Recean: Antreprenorii din Ceadîr-Lunga reușesc să-și extindă piețele de desfacere și contribuie la creșterea economică a țării În cadrul vizitei sale în municipiul Ceadîr-Lunga, prim...

Șeful Marelui Stat Major, în vizită la mai multe unități militare din municipiul Ungheni și Bălți

Șeful Marelui Stat Major, în vizită la mai multe unități militare din municipiul Ungheni și Bălți Șeful Marelui Stat Major, generalul Eugen Ohladciuc, a vizitat...

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu ‘capitulare’ Kievului

La summitul OCS de la Shanghai, Putin şi-a reiterat planul de pace în Ucraina, sinonim cu 'capitulare' Kievului Rusia este gata să ia în considerare...

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava

Un mort şi trei răniţi într-un atac rusesc asupra unei instalaţii de gaze în regiunea ucraineană Poltava Un atac cu rachete al forţelor armate ruse...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.