Ministerul de Externe al Federației Ruse a propus un proiect de lege care obligă cetățenii ruși care locuiesc în străinătate să informeze consulatele rusești despre obținerea cetățeniei sau a rezidenței permanente (permis de ședere) într-o altă țară în termen de 60 de zile de la dobândirea acestora, relatează Meduza.
Nerespectarea acestei obligații va fi considerată infracțiune conform articolului 330.2 din Codul Penal rus, care prevede amendă de până la 200.000 de ruble sau muncă obligatorie până la 400 de ore.
În prezent, rușii sunt obligați să raporteze cetățenia sau rezidența permanentă doar după intrarea în Rusia și nu sunt obligați să facă acest lucru dacă se află în străinătate.
În nota explicativă a proiectului de lege se precizează că cetățenii care au dobândit deja cetățenie sau rezidență permanentă în străinătate înainte de intrarea în vigoare a noilor amendamente trebuie să notifice consulatele în termen de un an de la adoptarea legii, planificată pentru 1 ianuarie 2028.












