X

Rusia: Regizorului Serebrennikov i s-a prelungit arestul la domiciliu cu încă o jumătate de an

Regizorului rus Kirill Serebrennikov i s-a prelungit arestul la domiciliu cu încă o jumătate de an la începutul procesului său, care se judecă miercuri de către un tribunal din Moscova, a anunţat presa de stat potrivit dpa, potrivit Agerpres.

Acuzat de participare la deturnare de fonduri din subvenţii publice, regizorul se află deja de mai bine de un an în arest la domiciliu la apartamentul său din centrul Moscovei.

Citește și : Centrul capitalei sudeze Stockholm, în stare de asediu după o alertă provocată de o pulbere suspectă

Serebrennikov a fost acuzat că a deturnat, împreună cu mai mulţi complici, 130 de milioane de ruble (2 milioane de dolari), după cum au precizat procurorii la începutul acestei luni atunci când procesul regizorului a fost înregistrat la un tribunal din Moscova.

Artistul în vârstă de 49 de ani susţine că acuzaţiile sunt inventate. Regizorul şi-a petrecut ultimele 13 luni în arest la domiciliu, având permisiunea să iasă afară doar două ore pe zi sub pază.

Unul dintre cei mai renumiţi regizori ruşi, Serebrennikov a criticat în mod public politica de stat, în special anexarea de către Rusia a Crimeeii în 2014.

În ciuda problemelor juridice, Serebrennikov a rămas directorul prestigiosului teatru moscovit Gogol Centre. Pelicula sa ”Leto” (“Vară”), despre legendarul cântăreţ rock Viktor Ţoi, a fost prezentat în cadrul Festivalului de film de la Cannes de anul acesta.

Citește și : ‘Explozie controlată’ a unui pachet suspect în apropierea Parlamentului britanic

Tags: arestdomiciliumoscovarusiaSerebrennikov
Categorii: Diaspora