Rusia ripostează după sancţiunile britanice în afacerea Magniţki

Publicat:

Rusia a anunţat sâmbătă interdicţia de intrare pe teritoriul ei pentru 25 de responsabili britanici, drept represalii pentru sancţiunile pe care Londra le-a instituit împotriva Moscovei în luna iulie în cadrul afacerii Magniţki, cazul unui jurist rus decedat în detenţie în 2009 după ce a demascat un caz de corupţie în care erau implicaţi membri ai guvernului rus, relatează AFP , scrie agerpres.

”Ca răspuns la acţiunile inamicale ale autorităţilor britanice şi plecând de la principiul reciprocităţii, partea rusă a decis instituirea de sancţiuni personale împotriva a 25 de responsabili din Marea Britanie, cărora li s-a interzis intrarea în Rusia”, menţionează într-un comunicat MAE rus.


Citește și : Donald Trump Jr, diagnosticat cu COVID-19

Guvernul de la Londra a anunţat la începutul lunii iulie sancţiuni împotriva a 25 de responsabili ruşi, în cadrul unui nou mecanism creat de Londra pentru sancţionarea încălcării drepturilor omului. Averile acestora în Marea Britanie au fost îngheţate şi li s-a interzis intrarea în această ţară.

Printre aceşti responsabili ruşi, acuzaţi de autorităţile britanice că ar avea legătură cu moartea juristului Serghei Magniţki, se numără şi Alexandr Bastrikin, care conduce Comitetul de anchetă, un organism subordonat Kremlinului însărcinat cu desfăşurarea principalelor investigaţii judiciare.

Rusia a denunţat din nou sâmbătă sancţiuni britanice impuse sub ”pretexte inventate şi absurde” şi o ”tentativă de presiune asupra sistemului judiciar rus”. ”Reiterăm apelul nostru către autorităţile britanice să renunţe la linia de confruntare complet nefondată faţă de ţara noastră”, mai notează MAE rus în textul difuzat.

Serghei Magniţki a decedat în arest preventiv la vârsta de 37 de ani, în noiembrie 2009. El a fost arestat după ce a denunţat o importantă reţea de corupţie în detrimentul Hermitage Capital, fond de investiţii creat la Moscova de un om de afaceri american. Magniţki lucra atunci pentru serviciul fiscal al unei case de avocatură din Moscova care avea printre clienţi şi Hermitage Capital.

Citește și : Ungaria ar putea primi din China un milion de doze de vaccin împotriva coronavirusului

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.