X

Rusia se declară dezamăgită de sancţiunile UE

Ministerul rus de Externe s-a declarat dezamăgit de decizia Uniunii Europene de a sancţiona patru oficiali ruşi de rang înalt responsabili pentru modul în care a fost tratat opozantul rus Aleksei Navalnîi şi represiunea împotriva partizanilor săi, scrie AFP, potrivit agerpres.

“Decizia adoptată de Consiliul Afaceri Externe (al UE) la 22 februarie sub un pretext alambicat pentru a pregăti noi sancţiuni ilegale şi unilaterale împotriva unor cetăţeni ruşi este dezamăgitoare”, a indicat ministerul într-un comunicat.

Citește și : Datele campaniei britanice de vaccinare indică o scădere cu 70 % a infecţiilor după prima doză de vaccin Pfizer-BioNTech

Miniştrii de externe ai statelor Uniunii Europene s-au pus de acord luni să pregătească sancţiuni împotriva mai multor oficiali ruşi de rang înalt, drept replică la încarcerarea opozantului rus Aleksei Navalnîi

Citește și : Rusia salută un ‘acord temporar’ între Iran și AIEA

Potrivit Reuters, surse diplomatice susţin că vor fi vizaţi şeful Comitetului de anchetă rus, care se ocupă de toate infracţiunile majore, directorul direcţiei penitenciarelor, directorul Gărzii naţionale din Rusia şi procurorul general. Sancţiunile vor fi îngheţarea activelor de pe teritoriul UE şi interdicţia de călătorie în ţările membre. 

Tags: Aleksei NavalnîirusiasanctiuniUniunea Europeană (UE)
Categorii: Diaspora