X

Rusia ‘se joacă de-a războiul’ în Marea Neagră

Rusia a întreprins exerciţii militare în Marea Neagră, cu implicarea a circa 10 avioane şi câteva nave maritime, a anunţat Flota Rusă din Marea Neagră, informează miercuri Interfax şi Reuters, potrivit agerpres.

Exerciţiile survin într-o perioadă de puternice tensiuni cu Ucraina, în timp ce SUA au exprimat îngrijorări cu privire la un posibil atac din partea Rusiei asupra vecinului său sudic, supoziţie pe care Kremlinul a dezminţit-o ca fiind falsă.

Citeşte şi: A stat 43 de ani în închisoare pentru o crimă pe care n-a comis-o – Black News

Flota Rusă din Marea Neagră se află în Peninsula Crimeea, pe care Federaţia Rusă a anexat-o în 2014 de la Ucraina. Kievul vrea ca Rusia să-i restituie acest teritoriu.

SUA, Ucraina şi NATO au acuzat Rusia de comportament ameninţător la adresa Kievului în ultimele săptămâni, susţinând că aceasta şi-a sporit forţele în apropierea Ucrainei într-un mod neobişnuit.

Kievul şi-a pierdut cea mai mare parte a capacităţilor sale navale în Marea Neagră după anexarea Crimeii de către Rusia, care a rechiziţionat multe dintre navele sale. De atunci, Ucraina a încercat să-şi reconstruiască forţa navală cu ajutorul ţărilor NATO.

Citeşte şi: Un nou proiect de lege va permite RIDICAREA cetăţeniei britanice fără o notificare prealabilă – Black News

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat marţi că în Ucraina vin “consilieri militari şi armamente”, “nu doar din SUA, ci şi din alte ţări membre ale NATO”. “Acest lucru duce la o agravare a tensiunilor”, a adăugat el, spunând că se teme de “pregătirea” de către Kiev a unui posibil atac militar pentru preluarea regiunilor controlate de separatişti, acuzaţii dezminţite permanent de Kiev.

Săptămâna trecută, preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat de asemenea Occidentul că agravează situaţia “livrând arme moderne Kievului şi desfăşurând exerciţii militare provocatoare în Marea Neagră şi în alte regiuni” apropiate de frontiera rusă. 

Tags: Dmitri Peskovexercitii militaremarea neagrapeninsula CrimeearusiaucrainaVladimir Putin
Categorii: Știrile zilei