Rusia şi Siria îşi consolidează cooperarea economică în faţa sancţiunilor Occidentului

Publicat:

Preşedintele sirian Bashar al-Assad a primit luni, la Damasc, o delegaţie de rang înalt din Rusia, pentru a discuta despre cooperarea economică între cei doi aliaţi, în scopul atenuării impactului sancţiunilor impuse de Occident regimului sirian, informează AFP, potrivit agerpres.

Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, aşteptat apoi în Cipru, s-a raliat luni delegaţiei sosite cu o zi înainte la Damasc şi conduse de vicepremierul rus Iuri Borisov, potrivit agenţiei de presă Sana.


Citește și : Navalnîi a ieşit din comă şi reacţionează la cuvinte

Delegaţia a avut o întâlnire cu Assad, care a subliniat hotărârea guvernului său de a continua cooperarea cu aliatul rus, pentru a pune în aplicare acordurile bilaterale şi a asigura “succesul investiţiilor ruse în Siria”, a anunţat preşedinţia siriană.

Participanţii au evocat posibilitatea unor noi acorduri “în interesul celor două ţări şi care ar permite atenuarea consecinţelor sancţiunilor” împotriva Siriei, a adăugat preşedinţia siriană.

De mai multe luni, economia Siriei este în cădere liberă. Criza a fost accentuată de sancţiunile prevăzute în aşa-zisa “Lege Caesar”, adoptate de Washington la mijlocul lui iunie şi venite să se adauge sancţiunilor deja impuse de Occident.

Aceste măsuri, în vigoare de mai mulţi ani, vizează responsabili ai regimului, dar şi economia siriană, cu restricţii impuse asupra importurilor siriene, sectorului petrolier sau tranzacţiilor bancare.

În conferinţa de presă de luni, Borisov a evocat un viitor acord pentru extinderea cooperării economice şi comerciale, supus analizei unor responsabili sirieni. El speră că acest acord va fi semnat înainte de sfârşitul anului, cu ocazia unei noi vizite la Damasc.

Citește și : BoJo ‘s-a văzut cu sacii-n căruță’! Londra confirmă măsuri limitate pentru a clarifica dispozițiile privind Irlanda de Nord

 

În jur de 40 de proiecte au fost evocate în domeniul energetic, printre care reabilitarea de centrale electrice, dar şi prospectarea de hidrocarburi în largul coastei siriene.

Preşedintele rus Vladimir Putin a efectuat în ianuarie o vizită-surpriză la Damasc, prima sa deplasare în capitala siriană de la începutul conflictului, în 2011.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.