Rusia şi Turcia negociază un nou contract pentru rachete S-400

Publicat:

Rusia şi Turcia negociază cumpărarea de către armata turcă a unor noi sisteme antirachetă ruseşti S-400, aceleaşi din care a fost deja livrată Ankarei o serie ce a provocat critici dure din partea SUA, relatează joi agenţia EFE, scrie agerpres.

Potrivit directorului Serviciului Federal de Cooperare Tehnico-Militară al Rusiei, Dmitri Şugaev, cele două ţări poartă tratative privind un nou lot de rachete S-400, data de livrare şi alte condiţii contractuale. ”Discuţiile avansează şi sperăm să ajungem la un numitor comun în viitorul apropiat”, a semnalat Şugaev, potrivit Ria Novosti.


Citește și : UE rămâne ‘preocupată’ de situaţia alegerilor din Polonia

La rândul său, directorul concernului de stat rus Rostec, Serghei Cemezov, a declarat, tot joi, că Rusia este dispusă să deschidă negocieri cu Turcia pentru vânzarea către aceasta a unor avioane de vânătoare Suhoi SU-35.

Rusia şi Turcia au încheiat anul trecut în septembrie primul contract, în valoare de 2,5 miliarde de dolari, pentru achiziţia unor sisteme antiaeriene S-400 care au devenit operaţionale pentru armata turcă în luna aprilie.

Decizia Turciei de a cumpăra aceste sisteme ruseşti a nemulţumit Washingtonul, care a ameninţat atunci Turcia cu sancţiuni. Potrivit SUA, sistemele S-400 sunt incompatibile cu cele ale NATO şi în procesul de instrucţie desfăşurat de specialiştii ruşi în Turcia aceştia ar putea afla secrete tehnologice ale avionului american multirol F-35. Prin urmare, SUA au oprit livrările acestui aparat către Turcia şi au exclus această ţară din programul său de producţie.

Citește și : Noul guvern israelian ‘intră-n pâine’ de săptămâna viitoare

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.