Rusia şi Ucraina au făcut schimb de câte 95 de prizonieri

Publicat:

Rusia şi Ucraina au făcut schimb de câte 95 de prizonieri

Rusia şi Ucraina au făcut miercuri un schimb de prizonieri, câte 95 de fiecare parte, după ce Emiratele Arabe Unite au acţionat ca intermediar, au anunţat Ministerul rus al Apărării şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit Reuters.

“Ca urmare a unui proces de negocieri, 95 de soldaţi ruşi ale căror vieţi erau în pericol au fost returnaţi de pe teritoriul controlat de regimul de la Kiev. Nouăzeci şi cinci de soldaţi ai Forţelor armate ucrainene au fost predaţi la schimb”, a indicat Ministerul rus al Apărării pe contul său de Telegram, citat de EFE, potrivit stiripesurse.


Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

În aceeaşi postare, instituţia de apărare a Rusiei a indicat că soldaţii returnaţi vor fi transportaţi la Moscova pentru a fi supuşi unor examene medicale şi măsuri de reabilitare fizică şi psihologică.

Ministerul rus al Apărării susţine în mesajul său că soldaţii ruşi s-ar fi confruntat cu un “pericol de moarte” în captivitatea ucraineană, fără să ofere detalii.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a precizat că prizonierii ucraineni eliberaţi sunt membri ai forţelor armate ucrainene, ai gărzii naţionale şi ai serviciului de frontieră.

Totodată, Zelenski a mulţumit Emiratelor Arabe Unite pentru ajutorul acordat în facilitarea acestui schimb.

“Nu contează dificultăţile, îi căutăm pe toţi cei care sunt în captivitate. Avem datoria de a-i aduce pe toţi înapoi acasă”, a scris el pe contul său Telegram, postând fotografii cu soldaţii eliberaţi, raşi în cap, înfăşuraţi în steaguri ucrainene,potrivit AFP.

Schimbul de prizonieri a fost al treilea de acest gen în ultimele şapte săptămâni.

În schimbul precedent din iunie, Rusia şi Ucraina au eliberat câte 90 de prizonieri fiecare, tot prin intermediul EAU, iar în mai câte 70 de soldaţi.

La începutul lunii iunie, într-un interviu acordat celor mai importante agenţii internaţionale de presă, preşedintele rus Vladimir Putin a stabilit numărul prizonierilor militari ruşi din Ucraina la 1.348, iar numărul prizonierilor ucraineni din Rusia la 6.465. Kievul nu a confirmat aceste cifre.

Cu ocazia negocierilor care au vizat schimbul de prizonieri din iulie, ombudsmanul ucrainean Dmitro Lubineţ s-a întâlnit pentru prima oară cu omologul său rus, Tatiana Moskalikova. Cei doi ombudsmani s-au întâlnit pentru a doua oară în vederea realizării schimbului de prizonieri de miercuri, iar Moskalkova a indicat că părţile au discutat şi problema reunirii familiilor separate de război, potrivit AFP.

Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

Ucraina acuză Rusia că a deportat aproximativ 20.000 de minori, de acum separaţi de cei apropiaţi lor, şi cere returnarea lor. Moscova dezminte orice deportare şi susţine că a acţionat pentru a asigura securitatea copiilor.

Curtea Penală Internaţională a emis un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin şi al celui al comisarului său pentru problemele copiilor, Maria Lvova-Belova, pentru presupusa crimă de război privind deportarea copiilor ucraineni. Acuzaţiile au fost denunţate de Kremlin.

De regulă, Rusia predă Ucrainei grupuri mici de minori, cu mediere din partea Qatarului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Telescopul James Webb dezvăluie detalii despre sălbaticele condiţii atmosferice de pe două pitice brune

Telescopul James Webb dezvăluie detalii despre sălbaticele condiţii atmosferice de pe două pitice brune Oameni de ştiinţă au folosit Telescopul Spaţial James Webb pentru a...

Grecia limitează munca în aer liber în contextul caniculei

Grecia limitează munca în aer liber în contextul caniculei Grecia a ordonat unor companii să nu le permită angajaţilor să lucreze în aer liber la...

Reședința lui Putin din Valdai devine o fortăreață – Liderul de la Kremlin este protejat de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană

Reședința lui Putin din Valdai devine o fortăreață - Liderul de la Kremlin este protejat de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană Un alt...

Depozitul ascuns în munți care poate salva lumea. Unde a fost construit și ce se află în interiorul mastodontului

Depozitul ascuns în munți care poate salva lumea. Unde a fost construit și ce se află în interiorul mastodontului Un depozit ascuns în munți, într-un...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.