Rusia şi Ucraina sunt criticate dur pentru ‘periclitarea INUTILĂ’ a civililor

Publicat:

Organizaţia neguvernamentală pentru drepturile omului Human Rights Watch (HRW) a acuzat joi atât forţele ruse, cât şi cele ucrainene că periclitează inutil civilii din Ucraina, transmite AFP, potrivit agerpres.

“În timp ce războiul din Ucraina face ravagii, civilii au fost prinşi inutil în lupte”, a constatat cercetătoarea Belkis Wille din cadrul HRW, citată într-un comunicat al organizaţiei. “Atât forţele ruse, cât şi cele ucrainene trebuie să evite staţionarea militarilor printre civili şi să facă tot posibilul pentru a îndepărta civilii din preajmă”, a cerut ea.


Citește și: Trump ar putea fi INCULPAT pentru asaltul de la Capitoliu – Black News

HRW precizează că a verificat patru cazuri de baze militare ruse şi trei ucrainene stabilite în zone rezidenţiale. “Atacurile care au urmat asupra acestor baze au ucis şi rănit civili”, a subliniat organizaţia, care precizează că a discutat cu peste 50 de locuitori din şapte localităţi din regiunile ucrainene Cernigov din nord, Harkov din est şi Zaporojie din sud şi a vizitat şase din locurile respective.

Printre cele mai cunoscute cazuri menţionate de HRW se numără satul Iaghidne din regiunea Cernigov, unde ruşii au ţinut prizonieri 350 de civili timp de o lună, în subsolul unei şcoli folosite ca bază militară.

Citeşte şi: Opt foşti funcţionari sunt judecaţi pentru accidentul de la metroul din capitala Mexicului – Black News

La rândul lor, forţele ucrainene au instalat o bază într-un centru de control al bolilor dintr-un cartier rezidenţial din Pokotilivka, din regiunea Harkov, arată organizaţia. În 28 aprilie, când ruşii au atacat centrul respectiv, au fost răniţi cel puţin şase civili şi s-au produs daune în zeci de case şi într-o şcoală.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zelenski îşi va prezenta ‘planul de victorie’ la reuniunea de la Ramstein, pe 12 octombrie

Zelenski îşi va prezenta 'planul de victorie' la reuniunea de la Ramstein, pe 12 octombrie Ucraina îşi va prezenta "planul de victorie" la o reuniune...

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină – capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină - capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse Explozia unei maşini în...

De ce SUA nu sunt de acord ca România și Polonia să doboare dronele rusești vizând teritoriul Ucrainei. Explicația Pentagonului

De ce SUA nu sunt de acord ca România și Polonia să doboare dronele rusești vizând teritoriul Ucrainei. Explicația Pentagonului Washingtonul a răspuns joi solicitării...

Ucraina e tot mai deschisă față de ideea cedării unor teritorii Rusiei. Ultima înfrângere de pe front complică și mai mult lucrurile

Ucraina e tot mai deschisă față de ideea cedării unor teritorii Rusiei. Ultima înfrângere de pe front complică și mai mult lucrurile După înfrângerile suferite...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.