Rusia susţine că a provocat pierderi grele trupelor ucrainene în noua ofensivă

Publicat:

Rusia susţine că a provocat pierderi grele trupelor ucrainene, care au lansat o contraofensivă în sudul Ucrainei la începutul săptămânii, informează miercuri DPA, potrivit agerpres.

Peste 1.700 de soldaţi ucraineni au fost deja ucişi, a declarat miercuri Ministerul Apărării de la Moscova.


Citește și : Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa sunt iar în creştere

În plus, potrivit purtătorului de cuvânt al armatei, Igor Konaşenkov, trupele ruse au distrus 63 de tancuri, 48 de vehicule blindate şi patru avioane de luptă ucrainene. Aceste informaţii nu au putut fi verificate în mod independent, notează DPA.

Încercarea Kievului de a relua ofensiva în sudul Ucrainei între Mikolaiv şi Krivoi Rog, precum şi în alte direcţii a eşuat, potrivit lui Konaşenkov.

De la începutul ofensivei, conducerea ucraineană nu a difuzat nicio informaţie despre progresul ei.

Sursele ruse, pe de altă parte, au scris că chiar trupele loiale Moscovei au fost supuse unei presiuni puternice în unele sectoare.

Printre altele, administraţia interimară a teritoriului controlat de ruşi din regiunea Zaporojie în sudul Ucrainei a anunţat că un grup de sabotori ucraineni a fost reţinut la Energodar, oraşul unde se află centrala nucleară Zaporojie.

Potrivit lui Volodimir Rogov, membru al administraţiei provizorii proruse instalate de Moscova, “grupul este asociat cu serviciile speciale ale Ucrainei”. “Ei pregăteau atacuri teroriste la Energodar şi pe teritoriul centralei nucleare Zaporojie”, a declarat el, citat de agenţia de presă Interfax.

Citește și : Platforma de socializare a lui Donald Trump, INTERZISĂ în Google Play

 

Rogov a refuzat să clarifice numărul deţinuţilor şi alte detalii, invocând secretul anchetei.

În acelaşi timp, el a sugerat că pregătirea sabotajului ar putea avea legătură cu aşteptarea misiunii AIEA la centrala nucleară Zaporojie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

Zelenski îşi va prezenta ‘planul de victorie’ la reuniunea de la Ramstein, pe 12 octombrie

Zelenski îşi va prezenta 'planul de victorie' la reuniunea de la Ramstein, pe 12 octombrie Ucraina îşi va prezenta "planul de victorie" la o reuniune...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.