Rusia a testat armament cibernetic chiar înainte de jocurile de război Zapad, acuză oficiali letoni şi NATO

Publicat:

Perturbări care au afectat reţeaua de telefonie mobilă în Letonia luna trecută au fost provocate probabil de Rusia, care îşi testa armele cibernetice înaintea amplelor manevre militare organizate împreună cu Belarusul, acuză oficiali baltici şi NATO, relatează Reuters.

Moscova este suspectată că a întrerupt timp de şapte ore reţeaua de telefonie mobilă în partea de vest a Letoniei pe 30 august.


Enclava Kaliningrad ar fi servit ca avanpost al acestei operaţiuni vizând Suedia, declară diplomaţi aliaţi şi reprezentanţi ai securităţii letone.

Rusia ar fi vizat, de asemenea, serviciul telefonic de urgenţă al Letoniei – 112 -, care a căzut pentru prima oară în pană pe 13 septembrie, chiar înainte de lansarea jocului de război Zapas-2017, cele mai importante din 2013 încoace.

”Rusia pare că a folosit un dispozitiv de bruiare a comunicaţiilor telefonice foarte puternic, din kaliningrad. El nu viza Letonia, ci era îndreptat către (Insula suedeză) Gotland şi arhipelagul Aland”, a declarat Karlis Serzants, vicepreşedintele Comisiei pentru Securitate Naţionale din cadrul Parlamentului leton.

”Una dintre marginile fasciculului a afectat şi Letonia”, a precizat el, după ce a văzut informaţii clasificate prevendind de la serviciile secrete.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.