X

Rusia trimite ambulanţe militare spre Siria după anunţul primelor cazuri de COVID-19

Un cargobot operat de Marina Rusă a tranzitat strâmtoarea Bosfor navigând spre Siria cu un transport de ambulanţe militare, transmite marţi Reuters, scrie agerpres.

Siria a raportat primul său caz de COVID-19 duminică, după săptămâni în care autorităţile de la Damasc au respins afirmaţiile opoziţiei conform cărora pandemia a ajuns şi în această ţară distrusă de războiul civil şi cu un sistem medical în stare de avarie.

Citește și : Benzinăriile din Italia vor începe să se închidă de miercuri

Vasul Dvinitsa-50, parte a flotei auxiliare ruse, transporta pe punte, conform unui reporter Reuters, cel puţin trei ambulanţe militare şi un container.

Rusia, care i-a oferit sprijin militar preşedintelui sirian Bashar al-Assad încă din 2015, dispune de o bază a marinei militare la Tartus şi de o bază aeriană la Latakia, pe teritoriul Siriei.

Armata Rusă a anunţat luni că niciunul dintre soldaţii săi nu a contractat noul coronavirus. Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a fost la rândul său testat după revenirea din Siria, în această săptămână, iar testul a ieşit negativ, mai notează Reuters care citează agenţia Itar-TASS.

Citește și : Egiptul impune interdicţia de circulaţie pe perioada nopţii

Tags: ambulanţecargobotcovid-19siriaStrâmtoarea Bosfor
Categorii: Sinteze