X

Rusia: Un bărbat a deschis focul asupra poliţiei în centrul Moscovei, un poliţist a fost rănit

Un bărbat a tras asupra poliţiei, joi seara, în plin centrul Moscovei, rănind un poliţist, a indicat într-un comunicat Comitetul de Investigaţie din Rusia, principala instituţie însărcinată cu anchetele penale, transmite AFP, potrivit agerpres.

Potrivit anchetatorilor, un bărbat “a deschis focul fără niciun motiv” asupra poliţiştilor care treceau pe lângă el pe o alee din capitala rusă, nu departe de sediul Ministerului Afacerilor Externe.

Citește și : Irak: Şase persoane au fost ucise într-un atac jihadist la nord de Bagdad

Poliţiştii au ripostat şi l-au rănit pe atacator, care a fost internat în spital.

Un poliţist a fost de asemenea rănit, precizează comunicatul.

Conform poliţiei ruse citate de agenţia oficială TASS, forţele de ordine vizate de atac fac parte dintr-un regiment special însărcinat cu paza misiunilor diplomatice străine din Rusia.

Tags: atacpolitistrusia
Categorii: DiasporaȘtirile zilei