X

Rusia va continua să bombardeze obiectivele militanţilor din provincia siriană Idlib dacă este nevoie (Serghei Lavrov)

Rusia va continua să bombardeze obiectivele militanţilor din provincia siriană Idlib dacă este nevoie, dar va deschide şi coridoare umanitare pentru a permite plecarea civililor, a declarat vineri ministrul de externe rus Serghei Lavrov, informează Reuters, potrivit agerpres.

Aflat la Berlin, Lavrov a spus că forţele aeriene ruse vor lovi ceea ce el a numit instalaţii de producere a armelor atunci când le descoperă, dar în acelaşi timp Moscova va încuraja acordurile de reconciliere locală.

Citește și : Măcel în Afganistan! Cel puţin 38 de oameni au murit

Forţele guvernamentale siriene se ambiţionează să recucerească provincia Idlib, dominată în proporţie de 60% de către gruparea Hayat Tahrir al-Sham (fostul Front Al-Nusra) şi unde sunt prezente şi o mulţime de facţiuni rebele.

De partea sa, Turcia, care îi susţine pe rebeli, consideră că o ofensivă de mare amploare împotriva Idlib, provincie situată în apropiere de frontiera sa, ar putea cauza un nou aflux de refugiaţi pe teritoriul său, în timp ce găzduieşte deja peste 3 milioane de sirieni.

Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO, organizaţie neguvernamentală cu sediul la Londra) a avertizat joi că sute de civili părăsesc în grabă provincia Idlib, încercând să caute refugiu mai la nord, de teama unui asalt al forţelor guvernamentale siriene.

Citește și : Numărul migranţilor ilegali, care au intrat pe cale terestră în Europa, a crescut de şapte ori în 2018

În cazul unei ofensive, ONU şi comunitatea internaţională se tem de o catastrofă umanitară de o amploare fără precedent în provincia Idlib, unde trăiesc aproximativ trei milioane de locuitori, dintre care jumătate sunt persoane strămutate, potrivit ONU.

Tags: berlinciviliHayat Tahrir al-ShamIdlibmoscovarusiaSerghei Lavrov
Categorii: Diaspora