X

Rusia va încerca să obţină de la SUA şi NATO o abordare directă în dialogul privind garanţiile de securitate (Lavrov)

Rusia va încerca să obţină din partea SUA şi a NATO o abordare directă faţă de dialogul privind garanţiile de securitate, a declarat vineri ministrul rus de externe Serghei Lavrov într-un interviu pentru RT, al cărui transcript este publicat pe site-ul Ministerului de Externe de la Moscova, potrivit agerpres

“Suntem interesaţi să explicăm în cele mai mici detalii colegilor noştri americani şi tuturor aliaţilor lor din NATO că nu ne putem mulţumi cu promisiuni. Mai ales că angajamentele scrise ale şefilor de stat şi de guvern, care impun membrilor NATO să ţină cont pe deplin de interesele noastre (ca să nu mai vorbim de garanţiile verbale, despre care preşedintele Vladimir Putin a menţionat în repetate rânduri), se dovedesc a fi lipsite de valoare. Aşa nu va merge!”, a declarat şeful diplomaţiei ruse.

Citește și: Rusia a transferat 10 bombardiere din Crimeea către baze aeriene de rezervă

“Vom depune eforturi pentru ca totul să fie pe faţă. Nu aş vrea să recurg la argou, dar noi avem o vorbă: ‘Băiatu’ a spus, băiatu’ a făcut!’. Astfel de ‘reguli’ ar trebui să fie respectate la nivel internaţional”, a afirmat Lavrov, referindu-se la o formulă utilizată în mediul străzii.

În acelaşi interviu, şeful diplomaţiei ruse şi-a confirmat interesul pentru o nouă întâlnire cu omologul său american Antony Blinken.

“Amândoi suntem interesaţi de asta. Acest lucru este în conformitate cu interesele şi planurile noastre”, a spus el.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a declarat anterior că Moscova a acceptat propunerea lansată de secretarul de stat american de a se întâlni săptămâna viitoare cu omologul său rus pentru a pregăti un summit între cele două ţări, cu scopul de a dezamorsa tensiunile legate de Ucraina, potrivit EFE.

“Am convenit cu secretarul de stat Blinken ca atunci când Rusia va transmite documentul (cu privire la garanţiile de securitate), iar ei (americanii) se vor familiariza cu viziunea noastră asupra situaţiei, el va fi dispus să ne întâlnim”, a spus Lavrov.

Moscova a declarat joi că va fi obligată să reacţioneze prin măsuri “tehnico-militare” în cazul în care SUA nu sunt dispuse să negocieze garanţii de securitate în Europa.

“În absenţa disponibilităţii părţii americane de a conveni asupra unor garanţii juridice ferme pentru securitatea noastră, Rusia va fi forţată să reacţioneze, în special prin aplicarea unor măsuri cu caracter militar şi tehnic”, scrisese diplomaţia rusă în răspunsul său la propunerile americane privind discuţiile despre securitatea europeană.

Rusia insistă asupra “retragerii tuturor forţelor şi armamentului SUA desfăşurate în Europa Centrală şi de Est, în Europa de Sud-Est şi în ţările baltice” şi aşteaptă, de asemenea, propuneri din partea Occidentului în vederea “renunţării acestora la orice extindere viitoare a NATO”.

În acest document de 10 pagini, Rusia susţine că nu are planuri de a invada Ucraina şi că “niciodată nu a făcut-o”.

Şeful diplomaţiei americane a declarat joi că Moscova plănuieşte o invazie iminentă a ţării vecine şi a cerut autorităţilor ruse să opteze pentru democraţie.

Totuşi, Blinken a spus ca întâlnirile diplomatice pot servi la reducerea tensiunilor şi la găsirea unui acord cu privire la preocupările de securitate ale tuturor părţilor.

În discursul său în faţa Consiliului de Securitate al ONU, Blinken a detaliat presupusele planuri ale Rusiei de a justifica şi lansa o iminentă invazie a Ucrainei, care ar include ocuparea Kievului, conform EFE.

Citește și: Comisia Europeană atenţionează în legătură cu un aflux de refugiaţi în UE

“În ultimele luni, fără provocare sau justificare, Rusia a concentrat peste 150.000 de soldaţi în jurul graniţelor Ucrainei. În Rusia, Belarus, Crimeea ocupată. Rusia afirmă că reduce aceste forţe, (dar) nu vedem ca acest lucru să se întâmpla pe teren”, a declarat secretarul de stat american.

Ultima întâlnire dintre Lavrov şi Blinken a avut loc la 21 ianuarie la Geneva, unde părţile au discutat despre tensiunea din jurul Ucrainei şi garanţiile de securitate cerute de Rusia.

Tags: moscovaNATOrusiaSerghei LavrovSUA
Categorii: Diaspora