Rusia va lua ‘măsurile necesare’ după ‘acţiunile ostile’ ale SUA privind restricţionarea tranzitului spre Kaliningrad

Publicat:

Rusia a acuzat vineri SUA de “acţiuni ostile” şi a anunţat că va lua “măsurile necesare”, relatează DPA, potrivit agerpres.

În timp ce SUA şi-au evidenţiat mereu interesul în menţinerea de relaţii diplomatice, “nimeni nu poate să nu observe că astfel de declaraţii sunt contracarate de acţiuni ostile din partea americană”, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova.


Citește și : Noul concept strategic al NATO reflectă preocupările legate de China

Zaharova susţine că restricţionarea tranzitului spre exclava Kaliningrad instituită de Lituania a fost impusă la “sugestia evidentă şi la cererea” SUA.

Ca şi UE, SUA au impus sancţiuni importante împotriva Rusiei. Potrivit Mariei Zaharova, există toate motivele să se creadă că SUA încearcă să discute cu Rusia “de pe o poziţie de forţă”.

“Vom trage concluziile adecvate şi vom lua măsurile necesare”, a spus ea, fără a furniza alte detalii.

Kaliningrad aparţine Rusiei, dar se află între statele UE Polonia şi Lituania.

UE s-a alăturat sancţiunilor occidentale ce vizează Rusia din cauza invadării Ucrainei, care afectează acum tranzitul spre Kaliningrad.

“Lituania implementează măsurile restrictive ale Uniunii Europene impuse unanim împotriva Rusiei de către Consiliu în ultimele luni”, a postat pe Twitter în cursul săptămânii purtătorul de cuvânt şef al Comisiei Europene, Eric Mamer.

Zaharova a menţionat din nou faptul că un avion care transporta diplomaţi ruşi expulzaţi nu a primit permisiunea de a decola de la Washington, însă Departamentul de Stat al SUA a respins deja această versiune.

Citește și : Statele Unite oferă Ucrainei un ajutor militar suplimentar de 450 de milioane de dolari

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună Pe măsură ce luna plină strălucește pe cerul nopții în acest...

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus La sfârșitul lunii iunie, Tribunalul Regional Minsk l-a condamnat la moarte pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.