X

Rusia va reveni la START daca SUA renunţă la ‘poziţia lor ostilă’ (MAE)

Rusia va reveni la respectarea deplină a tratatului Noul START privind măsurile pentru reducerea şi limitarea în continuare a armelor strategice ofensive (Treaty on Measures for the Further Reduction and Limitation of Strategic Offensive Arms) dacă Washingtonul va renunţa la ”poziţia sa ostilă” faţă de Moscova, au relatat agenţiile de presă ruse, citându-l pe ministrul adjunct de externe Serghei Riabkov – transmite Reuters sâmbătă, potrivit agerpres

Statele Unite au anunţat la începutul acestei săptămâni că vor înceta să mai furnizeze Rusiei unele notificări cerute în cadrul tratatului, între care actualizări privind locaţia rachetelor şi a lansatoarelor lor, ca represalii pentru ”încălcările continue” ale Moscovei faţă de acord.

Citește și : Pentru a ‘fenta’ FMI, preşedintele Tunisiei vrea să-i impoziteze pe cei bogaţi

Potrivit lui Riabkov, anunţul nu a fost o surpriză pentru Moscova, iar decizia Rusiei de a suspenda tratatul Noul START rămâne valabilă în ciuda oricăror contramăsuri.

”Indiferent de orice măsuri sau contramăsuri din partea SUA, decizia noastră de a suspenda Tratatul START este de neclintit”, a declarat acesta, citat de agenţia de presă TASS.

Citește și : Ucraina a doborât 36 de rachete şi drone ruse noaptea trecută

”Iar propria noastră condiţie pentru a reveni la un tratat pe deplin operaţional este ca SUA să renunţe la poziţia fundamental ostilă faţă de Rusia”.

Tags: 'Noul STARTmoscovarusiaSerghei RiabkovSUA
Categorii: Diaspora