Rusia va scoate la licitaţie autografe ale lui Gagarin în ajunul aniversării călătoriei sale în spaţiu

Publicat:

Rusia va scoate la licitaţie autografe ale lui Gagarin în ajunul aniversării călătoriei sale în spaţiu

Casa de licitaţii rusă Litfond va scoate la licitaţie prin filiala sa din Sankt Petersburg autografe şi fotografii ale cosmonautului rus Iuri Gagarin, precum şi documente, lucrări, cărţi poştale şi suveniruri privind cucerirea spaţiului, în ajunul împlinirii a 63 de ani de la primul zbor al unui om în spaţiul extraatmosferic, la 12 aprilie 1961, transmite EFE.

Potrivit site-ului Litfond, în cadrul licitaţiei, care începe online marţi, 9 aprilie, şi se va încheia joi, 11 aprilie, doritorii vor putea licita pentru fotografii şi autografe atât ale lui Gagarin, cât şi ale Valentinei Tereşkova, prima femeie care a zburat în spaţiu, precum şi cele ale cosmonauţilor Gherman Titov, Pavel Popovici, Andrian Nikolaev şi alţii, potrivit stiripesurse.ro.


Citește și : Liderul de onoare al democraților atenționează despre „sfârșitul” PSDE

“Piesa de rezistenţă” este o fotografie a acestor cosmonauţi făcută în 1964 la tribuna Mausoleului lui Lenin, din Piaţa Roşie, cu un preţ de pornire de 28.000 de ruble (în jur de 302 dolari).

Casa de licitaţii oferă, la un preţ de pornire de 12.000 de ruble (130 de dolari), autografele lui Gagarin şi ale altor zece cosmonauţi sovietici într-un plic sigilat în 1966.

În total, sunt oferite peste 100 de loturi, inclusiv cărţi ale pionierului ştiinţei spaţiale ruseşti, savantul Konstantin Ţiolkovski, în primele ediţii, texte de astronomie şi cosmonautică.

Citește și : Grosu anunță o nouă inițiativă legislativă după ultima decizie a CC

Pe lângă fotografii şi cărţi poştale, sunt licitate cutii muzicale, cutii pentru ţigări, suporturi pentru pahare, fanioane, insigne metalice, toate cu tematică spaţială.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețurile petrolului au avut cea mai mare creștere săptămânală din ultimii aproape doi ani, din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu

Prețurile petrolului au avut cea mai mare creștere săptămânală din ultimii aproape doi ani, din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu Prețurile petrolului au înregistrat cea...

Medicii de la urgență au sărbătorit Ziua Națională a Ambulanței

Medicii de la urgență au sărbătorit Ziua Națională a Ambulanței Angajații Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) au sărăbătorit sâmbătă, 5 octombrie, Ziua Națională a...

Geoană spune că a fost la Moscova în 2009 într-o vizită ‘normală, exploratorie’

Geoană spune că a fost la Moscova în 2009 într-o vizită 'normală, exploratorie' Mircea Geoană a vorbit la Digi24 despre vizita pe care a făcut-o...

Cu varza murată în jurul lumii, rețete și obiceiuri de la noi și de departe

Cu varza murată în jurul lumii, rețete și obiceiuri de la noi și de departe Varza murată este un preparat tradițional care nu lipsește din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.