Rusia va trebui să recunoască faptul că retragerea trupelor sale din Ucraina este singura soluţie

Publicat:

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat marţi – în cadrul summitului G20, care se desfăşoară în insula Bali (Indonezia) – că mai devreme sau mai târziu Rusia va trebui să accepte că retragerea trupelor sale din Ucraina este singura soluţie a acestui conflict, potrivit EFE și agerpres.

“Până la urmă va trebui să vină momentul în care Rusia să recunoască şi să accepte că trebuie să iasă din această situaţie, iar una dintre cerinţe este retragerea trupelor” de pe teritoriul Ucrainei, a afirmat Scholz într-o conferinţă de presă.


Citește și: Mesaj ferm de pe front: armata ucraineană NU acceptă negocieri cu Rusia!

Referitor la propunerea în zece puncte pentru a se ajunge la pace în Ucraina prezentată de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, cancelarul german a reiterat că “ceea ce este important acum este ca Rusia să pună capăt războiului de agresiune şi să-şi retragă trupele”.

Aceasta este baza pentru a se ajunge la o situaţie în care să poată fi negociată pacea, o pace care să nu poată fi dictată din perspectiva Rusiei, pentru că nici Ucraina şi nici comunitatea internaţională nu ar accepta aceasta, a subliniat Olaf Scholz.

Cancelarul german s-a exprimat în favoarea menţinerii dialogului cu preşedintele rus Vladimir Putin, aşa cum a făcut-o personal în ultimele luni.

“Consider că este corect să existe un dialog constant în cadrul căruia să discutăm tocmai aspectele pe care le vedem diferit”, a spus el, evocând că a purtat discuţii nu doar cu preşedintele ucrainean, ci şi cu liderul rus înainte şi în timpul războiului.

Scholz s-a referit de asemenea la proiectul de acord G20 în care se spune clar, potrivit lui, că “acest război de agresiune este inacceptabil”, că trebuie depuse toate eforturile pentru a contracara impactul pe care îl are asupra restului lumii şi că “utilizarea armelor nucleare iese din discuţie”.

“Acesta este consensul care câştigă treptat teren aici”, a afirmat cancelarul german, calificând drept “deosebit de valoros” faptul că această abordare “a căpătat o asemenea importanţă” la acest summit şi că s-a ajuns la un acord cu privire la o declaraţie finală pe care, din acest punct de vedere, “nimeni nu o respinge”.

Citește și: Zelenski cere ‘G19’ să se unească pentru a pune capăt războiului Rusiei şi propune un plan de pace în 10 puncte

În acest sens, cancelarul german s-a referit la Adunarea Generală a ONU în cadrul căreia a existat o “majoritate clară” în problema condamnării Rusiei şi a războiului de agresiune rusesc.

Evocând existenţa “altor puncte de vedere”, Scholz a subliniat că multe ţări care s-au abţinut să condamne invazia Rusiei “în sinea lor sunt convinse că acest război este nedrept şi inutil”, a mai consemnat EFE. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Generalul Sîrskîi, șeful armatei ucrainene, a dat ordinul acum în cel mai fierbinte punct de pe front

Generalul Sîrskîi, șeful armatei ucrainene, a dat ordinul acum în cel mai fierbinte punct de pe front Comandantul forțelor armate ucrainene, generalul Oleksandr Sîrskîi, a...

Dronă interceptată în apropierea centralei nucleare Kursk, care nu a fost afectată

Dronă interceptată în apropierea centralei nucleare Kursk, care nu a fost afectată Armata rusă a interceptat joi o dronă ucraineană lângă oraşul rus Kurceatov, dar...

NATO va discuta pe 12 octombrie autorizarea atacurilor ucrainene mai adânci în Rusia

NATO va discuta pe 12 octombrie autorizarea atacurilor ucrainene mai adânci în Rusia Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a anunțat că la următoarea reuniune...

Noul şef al NATO, Mark Rutte, a ajuns azi la Kiev

Noul şef al NATO, Mark Rutte, a ajuns azi la Kiev Noul secretar general al NATO, Mark Rutte, a sosit la Kiev joi, la nici...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.