Rusia vinde petrol Indiei la un preţ cu 30% mai mare faţă de plafonul occidental

Publicat:

Rusia vinde petrol către India la aproape 80 de dolari pe baril, cu aproximativ 20 de dolari peste plafonul occidental de preţ, potrivit traderilor şi calculelor Reuters, deoarece oferta limitată de pe piaţă ajută Moscova să genereze un apetit puternic pentru exporturile sale.

Petrolul Urals al Rusiei s-a tranzacţionat peste pragul occidental de preţ, de 60 de dolari pe baril, de la jumătatea lunii iulie, pe fondul reducerilor de producţie ale producătorilor din OPEC+, inclusiv Arabia Saudită şi Rusia.


Citește și : A început marea curăţenie de toamnă în Chişinău

India, care este al treilea cel mai mare importator de petrol din lume, a devenit cel mai mare cumpărător de petrol rusesc, în principal Urals, din 2022, după sancţiunile occidentale împotriva Moscovei.

Estimările Calculated Free on Board (FOB) pentru petrolul Urals încărcat din porturile baltice în octombrie au fos joi de aproape 80 de dolari pe baril pentru clienţii indieni, potrivit datelor traderilor şi calculelor Reuters.

”Rusia are niveluri scăzute de stocuri şi producţia sa este, de asemenea, redusă”, a spus un oficial de la o rafinărie indiană care cumpără în mod regulat petrol rusesc, explicând cea mai recentă creştere a preţurilor.

Restricţionarea livrărilor a contribuit la diminuarea discountului pentru petrolul Urals în porturile indiene la 4-5 dolari pe baril faţă de Brent, de la 6-7 dolari pe baril în urmă cu două săptămâni, au declarat patru surse de tranzacţionare implicate în operaţiuni şi calculele Reuters.

Traderii s-au referit la preţurile pentru mărfurile încărcate la sfârşitul lunii octombrie.

“Preţurile pentru petrolul Urals sunt din nou în creştere. Alternativele sunt mult mai scumpe şi nu sunt uşor disponibile”, a spus un trader familiarizat cu piaţa petrolieră din Rusia.

Indian Oil, Bharat Petroleum, Hindustan Petroleum, Mangalore Refinery and Petrochemicals, HPCL Mittal Energy Let, Reliance Industries şi Nayara Energy nu au răspuns la e-mailurile Reuters pentru a solicita comentarii.

Petrolul Urals oferă de obicei randamente mai mari pentru motorină, ceea ce reprezintă aproximativ două cincimi din consumul total de combustibil rafinat al Indiei.

Citește și : Maia Sandu şi-a vândut stiloul cu 6.000 de euro

Între timp, decizia Rusiei de a interzice exporturile de motorină şi benzină a crescut atractivitatea ţiţeiului Urals, pe fondul unei penurii de produse la nivel global.

Limita occidentală a preţului petrolului rusesc permite cumpărătorilor să folosească servicii occidentale, cum ar fi transportul şi asigurarea, în cazul în care ţiţeiul se tranzacţionează sub 60 de dolari pe baril.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ambasadorul Rusiei la ONU îl contrazice pe Trump: Războiul din Ucraina nu se poate încheia într-o singură zi

Ambasadorul Rusiei la ONU îl contrazice pe Trump: Războiul din Ucraina nu se poate încheia într-o singură zi Ambasadorul Rusiei la ONU, Vassili Nebenzia, a...

Rusia revendică distrugerea unor avioane de luptă Su-27 la baza de la Mirogorod în Ucraina

Rusia revendică distrugerea unor avioane de luptă Su-27 la baza de la Mirogorod în Ucraina Rusia a afirmat marţi că a distrus cinci avioane...

Orban îi sugerează lui Zelenski să accepte o încetare a focului; preşedintele ucrainean insistă asupra unei ‘păci juste’

Orban îi sugerează lui Zelenski să accepte o încetare a focului; preşedintele ucrainean insistă asupra unei 'păci juste' Premierul ungar Viktor Orban, care a efectuat...

Comisia Europeană ‘avertizează’ România: somație pentru București

Comisia Europeană 'avertizează' România: somație pentru București Comisia Europeană va cere statelor membre luna aceasta să își trimită urgent planurile pe termen lung de climă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.