Rusia vrea ca NATO să promită public că nu va primi Ucraina în rândurile sale

Publicat:

Rusia vrea ca NATO să promită public că nu va primi Ucraina în rândurile sale, a declarat miercuri diplomatul rus Konstantin Gavrilov, citat de agenţia rusă de presă RIA, potrivit Reuters şi agerpres.

Konstantin Gavrilov, şeful delegaţiei ruse la negocierile de la Viena privind securitatea militară şi controlul armelor, a mai anunţat că Rusia nu va lua parte la reuniunea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare (OSCE) pentru a discuta despre exerciţiile militare ale Moscovei în Belarus.


Citeşte şi: Pfizer AMÂNĂ cererea de aprobare a vaccinului anti-Covid pentru copiii sub 5 ani – Black News

Potrivit diplomatului rus, întâlnirea a fost cerută de statele baltice şi a fost programată pentru ora 14:00 GMT la Viena.

În acelaşi timp, reprezentantul Rusiei la UE, Vladimir Cijov, a declarat miercuri că Rusia nu se aşteaptă la o escaladare a crizei privind Ucraina în următoarele săptămâni, potrivit agenţiei ruse de presă Interfax.

Marile puteri sunt angajate într-una din cele mai profunde crize în relaţiile Est-Vest din ultimele decenii, disputele fiind în jurul influenţei de după Războiul Rece şi alimentărilor cu energie, în contextul în care Rusia vrea să oprească Ucraina vecină să adere vreodată la NATO.

Citeşte şi: SUA şi NATO aşteaptă confirmări privind începerea retragerii efectivelor militare ruse de la frontierele Ucrainei – Black News

Rusia şi-a comasat forţele militare în apropierea Ucrainei, alimentând temerile privind o invazie. Moscova neagă că ar plănui un atac.

Marţi, Rusia a anunţat că îşi retrage unele trupe de la graniţa cu Ucraina, însă puterile occidentale şi-au exprimat scepticismul în privinţa importanţei acestei retrageri.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Hackeri iranieni au vizat oficiali americani din cadrul campaniei electorale

Hackeri iranieni au vizat oficiali americani din cadrul campaniei electorale Cercetători Microsoft au declarat vineri că hackeri legaţi de guvernul iranian au încercat să spargă...

Riscul de a muri într-un avion s-a înjumătăţit la fiecare deceniu (studiu)

Riscul de a muri într-un avion s-a înjumătăţit la fiecare deceniu Zborul cu avionul devine din ce în ce mai sigur, riscul de deces reducându-se...

Războiul din Ucraina pune presiune pe armatele din Europa de Est

Războiul din Ucraina pune presiune pe armatele din Europa de Est Forţele armate din fostele ţări comuniste din Europa de Est, acum membre ale NATO,...

Ciocnirea titanilor în SUA: Trump şi Harris vor avea o dezbatere televizată la 10 septembrie!

Ciocnirea titanilor în SUA: Trump şi Harris vor avea o dezbatere televizată la 10 septembrie! Candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, şi contracandidata democrată,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.