Rusia vrea ca OPEC să decidă majorarea producţiei de ţiţei, la reuniunea din iunie

Publicat:

Rusia vrea ca la reuniunea din 25-26 iunie cu Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) să se decidă majorarea producţiei de ţiţei datorită îmbunătăţirii condiţiilor de pe pieţe şi a scăderii stocurilor, a indicat luni Kirill Dmitriev, şeful Fondului rusesc pentru investiţii directe, transmite Reuters, scrie Agerpres.

Dmitriev a fost primul oficial rus care în 2016 a previzionat un acord cu OPEC şi de atunci a sprijinit înţelegerea, în pofida presiunilor producătorilor de ţiţei din Rusia, care cereau retragerea din acord.


Citește și : Administrația Trump a desemnat Gardienii Revoluţiei iraniene drept organizaţie teroristă

În ultimele luni Dmitriev declara că este prea devreme să se renunţe la acordul de reducere a producţiei de ţiţei, sprijinind astfel poziţia Arabiei Saudite, liderul OPEC.

Dar luni, într-o aparentă schimbare de poziţie, şeful Fondului rusesc pentru investiţii directe a declarat că, după luna iunie, ar putea să nu mai fie necesare reduceri ale producţiei.

“Este destul de posibil ca, ţinând cont de îmbunătăţirea condiţiilor de pe pieţe şi de scăderea stocurilor, OPEC şi aliaţii săi să decidă în iunie să renunţe la reducerea producţiei şi, în consecinţă, să majoreze producţia de ţiţei. Decizia nu va însemna sfârşitul acordului ci o confirmare că participanţii îşi vor continua eforturile coordonate atunci când este important nu doar să reducă ci şi să majoreze producţia de ţiţei, în funcţie de condiţiile de pe piaţă”, a afirmat Dmitriev la o conferinţă desfăşurată la Moscova.

Ministrul Energiei din Arabia Saudită, Khalid al-Falih, declarase anterior că este important ca reducerea producţiei să fie extinsă până la sfârşitul anului.

Citește și : Libia: Mii de persoane, evacuate din cauza confruntărilor militare din zona capitalei Tripoli

Dar luni oficialul saudit a afirmat că piaţa se echilibrează iar lucrurile vor deveni mai clare în mai.

La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna iunie a crescut luni cu 0,96 dolari, ajungând la 70,35 dolari.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă Autoritățile Republicii Moldova sunt determinate să mențină stabilitatea macrofinanciară, iar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.