X

Rusia vrea negocieri de securitate rapide şi o nouă convorbire între Putin şi Biden

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat joi că Rusia este gata să trimită “în orice moment” un negociator din partea guvernului la tratative cu Statele Unite pe tema garanţiilor de securitate cerute de Moscova pentru detensionarea crizei legate de Ucraina, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Peskov a mai afirmat că preşedinţii rus şi american, Vladimir Putin şi Joe Biden, ar putea discuta încă o dată, înainte de Anul Nou, deşi – reaminteşte agenţia citată – videoconferinţa lor de două ore din 7 decembrie nu a dus la niciun acord.

Citeşte şi: Facebook recunoaşte că ‘fact-checking-ul’ este un sistem de cenzură şi ei decid modul şi numărul distribuirilor – Black News

Purtătorul de cuvânt a precizat că negociatorul Serghei Riabkov, fost ministru de externe, este gata să se deplaseze oricând în orice ţară neutră pentru un dialog cu partea americană.

Ucraina şi SUA susţin că Rusia a concentrat peste 90.000 de militari în apropierea frontierei ucrainene şi ar putea intenţiona să lanseze o ofensivă. Moscova dezminte că are astfel de intenţii şi afirmă că Rusia este ameninţată de legăturile tot mai strânse dintre NATO şi Ucraina şi de posibilitatea ca această ţară – care doreşte să adere la Alianţa Nord-Atlantică – să poată permite desfăşurarea pe teritoriul său de rachete ale NATO.

Întrebat despre posibilitatea unui nou dialog între Putin şi Biden, Peskov a repetat poziţia Rusiei, conform căreia nu este clară agenda unei eventuale astfel de convorbiri.

El a declarat că propunerile Rusiei privind securitatea, transmise prin adjuncta secretarului de stat, Karen Donfried, care a făcut miercuri o vizită la Moscova, constau în două proiecte de document – un tratat şi o înţelegere, dar a refuzat să dea detalii despre conţinutul acestora, asigurând reporterii că vor afla “la timp”.

Citeşte şi: Coreea de Nord continuă să organizeze execuţii publice, însă acum o face mai ‘cu perdea’ – Black News

Ministerul de externe rus a dat săptămâna trecută indicii despre propunerile respective, comunicând că NATO ar trebui să îşi retragă angajamentul din 2008 faţă de Ucraina şi Georgia că vor fi primite în alianţă şi să promită că nu va desfăşura armament în ţările vecine cu Rusia, care ar putea ameninţa securitatea acesteia.

Moscova a cerut şi reluarea dialogului uzual de securitate cu Statele Unite şi cu NATO şi a cerut Washingtonului să accepte un moratoriu asupra desfăşurării de arme nucleare cu rază medie de acţiune în Europa. Riabkov a declarat săptămâna aceasta că în caz contrar Rusia ar fi obligată la o “confruntare” în cadrul căreia ar trebui să desfăşoare la rândul său astfel de rachete.

Tags: Dmitri PeskovJoe BidenKaren DonfriedkremlinmoscovaNATOrusiaSerghei RiabkovSUAucrainaVladimir Putinwashington
Categorii: Știrile zilei