X

Rusia vrea să combine vaccinul Sputnik V cu AstraZeneca

Rusia aşteaptă luna aceasta primele rezultate ale testelor clinice efectuate pentru a combina vaccinurile anti-COVID-19 Sputnik V şi AstraZeneca, a informat marţi preşedintele Fondului de Investiţii Directe din Rusia (FIDR), Kiril Dmitriev, citat de EFE, potrivit agerpres.

“Testele pentru a combina cele două vaccinuri împotriva COVID-19 sunt pe cale de finalizare în Azerbaidjan şi în câteva alte ţări şi sperăm să putem publica rezultatele în următoarele două săptămâni”, a precizat Kiril Dmitriev într-o videoconferinţă.

Citeşte şi: UE ameninţă Belarusul cu suspendarea vizelor

“Credem că o îmbinare a celor două vaccinuri este o chestiune cheie iar Sputnik V a fost lider în acest domeniu”, a precizat el.

Companiile ruse responsabile cu dezvoltarea şi fabricarea vaccinurilor Sputnik V şi AstraZeneca au încheiat în decembrie un acord privind crearea unui vaccin combinat împotriva COVID-19.

Rusia s-a arătat “deschisă” faţă de aceeaşi focalizare şi cu vaccinul Covishield, dezvoltat tot de AstraZeneca şi produs în India, a adăugat Dmitriev.

“Cred că putem obţine mari rezultate iar Covishield şi AstraZeneca sunt la fel, iar testele realizate în Azerbaidjan au demonstrat o înaltă eficacitate”, a reiterat el.

Citeşte şi: Moscova răspunde la rezultatul alegerilor din R.Moldova: ‘ Vom consolida factorul transnistrean’

Responsabilul FIDR a anunţat de asemenea că Institutul Serum din India (SII), unul dintre cei mai mari dezvoltatori de vaccinuri din lume, va produce şi Sputnik V.

Primul lot este aşteptat pentru septembrie. n total, SII va produce peste 300 de milioane de doze din vaccinul anti-COVID-19 pe an, potrivit declaraţiilor lui Dmitriev.

Tags: AstraZenecacoronaviruscovid-19CovishieldFondul de Investiţii Directe din Rusia (FIDR)Institutul Serum din India (SII)Kiril DmitrievrusiaSputnik Vvaccin
Categorii: Știrile zilei