X

Rusia vrea să schimbe prin forță ordinea mondială

Rusia vrea să schimbe prin forță ordinea mondială

Rusia de astăzi și Germania nazistă sunt două state care se aseamănă după modelul de acțiune. Atât Germania, după Primul Război Mondial, cât și Rusia după destrămarea Uniunii Sovietice, au dat dovadă de revizionism și au încercat să schimbe prin forță ordinea internațională. Declarațiile au fost făcute de istoricul Mihai Țurcanu.

Potrivit istoricului Mihai Țurcanu, prin pactul de neagresiune Ribbentrop-Molotov semnat în august 1939, URSS și Germania nazistă și-au împărțit sferele de influență. Alianța secretă dintre cele două state a oferit forțelor germane posibilitatea ca la 1 septembrie 1939 să atace Polonia, declanșând astfel cel De-al Doilea Război Mondial, transmite ipn.md. 

„Pactul Ribentrop-Molotov nu era un simplu tratat, nu era un act banal. Punctul III al tratatului prevedea că Germania și Uniunea Sovietică se angajau să se consulte reciproc, în viitor, în privința problemelor de interes. Era aproape o alianță, de facto. Atunci s-a ajuns la cunoscuta împărțire a sferelor de influență. Finlanda, țările baltice au fost trecute în sfera de influența sovietică, jumătate din Polonia și Basarabia. Apropo, Uniunea Sovietică a avut mult mai multe câștiguri din această împărțire”, a spus Mihai Țurcanu.

Rusia vrea să schimbe prin forță ordinea mondială

Potrivit istoricului, declanșarea celui De-al Doilea Război Mondial și declanșarea războiului de agresiune asupra Ucrainei au la bază aceleași motive ale statelor dictatoare. Atât Germania nazistă, cât și Rusia de astăzi, succesoarea de drept a Uniunii Sovietice, și-au propus să schimbe ordinea internațională prin forță.

„Una dintre asemănări este revizionismul. Atât Germania nazistă, cât și Rusia de astăzi sunt state revizioniste. Ele doresc schimbarea prin forță a ordinii internaționale, cu atât mai mult cu cât Rusia de astăzi nu este capabilă să-și asume un rol constructiv în acest sistem și ea dorește prin forță să-l distrugă. Mai avem mitul etnicilor de peste hotare care trebuie ajutați. Hitler spunea că Germania are o misiune istorică de a-i salva pe cei 10 milioane de etnici germani din afara granițelor Reich-ului, iar Putin spune același lucru despre lumea rusă și vorbitorii de limba rusă”, a mai spus Mihai Țurcanu.

Potrivit istoricului, după destrămarea URSS, Rusia încearcă prin agresiune să-și refacă imaginea de putere mondială și să-și recâștige controlul asupra sferelor sale de influență. De asemenea, potrivit lui Mihai Țurcanu, atât Germania nazistă, cât și Rusia de astăzi promovează ideea unor comploturi interne care împiedică aceste deziderate.

Citeşte şi: Datoriile consumatorilor faţă de Moldovagaz au crescut cu 50% în 2023 – Stiripesurse.md

Tags: al Doilea Război Mondialgermania nazistaMihai ŢurcanuPactul Ribentrop-MolotovrusiaURSS
Categorii: PoliticăȘtirile zilei