Ruşii ameninţă că vor RUPE tratatul nuclear cu SUA

Publicat:

Tratatul între Rusia şi SUA cunoscut ca Noul START, privind controlul armamentului nuclear, ar putea expira după 2026, a afirmat viceministrul rus de externe Serghei Riabkov într-un interviu difuzat luni de agenţia RIA Novosti, preluată de Reuters, potrivit agerpres.

“Este un scenariu foarte posibil”, a spus el.


Citeşte şi: Aniversare înecată într-o baie sânge în Africa de Sud (VIDEO)! Opt oameni au murit! – Black News

Negocierile între Moscova şi Washington privind reluarea inspecţiilor reciproce conform tratatului au fost anulate în ultimul moment în noiembrie anul trecut, iar părţile nu au convenit asupra niciunui calendar pentru noi tratative. Noul START expiră în februarie 2026.

Riabkov a declarat că reconcilierea cu Statele Unite este totuşi posibilă: “Sperăm că tactica paşilor mici ne va permite să ajungem la soluţii reciproc acceptabile privind cele mai importante probleme de pe agenda bilaterală”.

Reprezentantul diplomaţiei ruse a mai apreciat în interviul citat că negocierile legate de o zonă de securitate în jurul centralei nucleare ucrainene de la Zaporojie, controlată de Rusia, sunt dure, iar Ucraina pare să tragă de timp. “În timp ce consultările cu AIEA (Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică) continuă, nu ar fi corect să facem publice informaţii despre parametrii posibili ai zonei de protecţie. Procesul de negociere nu avansează uşor. (…) I-am trimis propunerile noastre lui Rafael Grossi, directorul general al agenţiei. Din câte ştim, Kievul nu a dat încă un răspuns clar iniţiativei şefului AIEA”, a susţinut el.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în regiunea uigurilor din China – Black News

Deoarece Statele Unite au decis să trimită tancuri Ucrainei, Moscova consideră lipsit de sens un dialog cu Kievul sau cu “păpuşarii occidentali” ai conducerii ucrainene, a adăugat viceministrul.

În acelaşi interviu, Riabkov a afirmat că tratativele ruso-americane în curs nu vor duce probabil la un schimb al tuturor prizonierilor. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tinerii se pot înscrie la un program de instruire în educație non-formală

Tinerii se pot înscrie la un program de instruire în educație non-formală Tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 și 25 de ani au posibilitatea să...

O nouă serie de sancţiuni occidentale împotriva unor persoane şi entităţi din Belarus

O nouă serie de sancţiuni occidentale împotriva unor persoane şi entităţi din Belarus SUA, Regatul Unit şi Canada au anunţat vineri o nouă serie de...

Din septembrie, copiii din localități rurale vor beneficia de servicii stomatologice gratuite

Din septembrie, copiii din localități rurale vor beneficia de servicii stomatologice gratuite Prestarea gratuită a serviciilor stomatologice pentru copii din localități rurale va fi reluată...

Câștigătoarea premiului Nobel pentru pace, Narges Mohammadi, a fost bătută în închisoarea Evin din Teheran

Câștigătoarea premiului Nobel pentru pace, Narges Mohammadi, a fost bătută în închisoarea Evin din Teheran Gardienii au bătut femeile deținute în confruntările care au izbucnit...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.