Ruşii au bombardat oraşul Sloviansk! Sunt morţi şi răniţi!

Publicat:

Rachetele ruseşti au lovit luni oraşul Sloviansk din estul Ucrainei ucigând două persoane aflate în maşinile personale, rănind alte peste 30 de persoane şi distrugând clădiri, au declarat poliţia şi autorităţile locale, informează AFP, potrivit agerpres.

“Sunt doi morţi şi 29 de răniţi în Sloviansk, imobile administrative şi birouri au fost avariate, precum şi cinci clădiri şi şapte case”, a declarat mai întâi guvernatorul, Pavlo Kirilenko, pe Facebook, precizând că forţele ruse au “lovit centrul oraşului în jurul orei locale 10:30 (07:30 GMT) cu două rachete S-300”.


Citeşte şi: Fostul preşedinte taiwanez face o vizită în China: ‘Suntem chinezi cu toţii!’ – Black News

Potrivit poliţiei, cele două persoane decedate se aflau la volan în apropierea centrului oraşului în momentul bombardamentului.

Raportul poliţiei indică 32 de răniţi, dintre care cinci grav, în timp ce primarul Vadim Liah a anunţat un total de 36 de răniţi în acest oraş situat la 40 de kilometri de Bahmut, unde forţele ucrainene şi pro-ruse sunt angajate într-o luptă crâncenă.

O clădire administrativă impunătoare cu trei etaje a fost distrusă de explozie. Clădirea găzduia un birou al companiei de căi ferate, dar două persoane la faţa locului au indicat pentru AFP că este vorba despre un centru de recrutare a soldaţilor.

Potrivit guvernatorului, un alt oraş din regiunea Doneţk, Drujkivka, a fost vizat de un atac.”Două rachete S-300 au lovit orfelinatul Drujkivka şi l-au distrus aproape complet”, a spus el, adăugând că atacul nu a provocat victime, conform informaţiilor iniţiale.

Citeşte şi: Primele tancuri britanice Challenger au sosit în Ucraina – Black News

“Încă o zi care a început cu terorismul Federaţiei Ruse. Statul agresor a lovit oraşul nostru Sloviansk”, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski pe reţelele de socializare.”Inamicul trebuie să ştie: Ucraina nu va ierta tortura aplicată poporului nostru, nu va ierta aceşti morţi şi aceşti răniţi”, a adăugat el.

Forţele ruse au făcut din cucerirea regiunii Doneţk principala prioritate militară şi au anunţat anul trecut că au anexat-o, deşi nu o controlează în totalitate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zelenski îşi va prezenta ‘planul de victorie’ la reuniunea de la Ramstein, pe 12 octombrie

Zelenski îşi va prezenta 'planul de victorie' la reuniunea de la Ramstein, pe 12 octombrie Ucraina îşi va prezenta "planul de victorie" la o reuniune...

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină – capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină - capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse Explozia unei maşini în...

De ce SUA nu sunt de acord ca România și Polonia să doboare dronele rusești vizând teritoriul Ucrainei. Explicația Pentagonului

De ce SUA nu sunt de acord ca România și Polonia să doboare dronele rusești vizând teritoriul Ucrainei. Explicația Pentagonului Washingtonul a răspuns joi solicitării...

Ucraina e tot mai deschisă față de ideea cedării unor teritorii Rusiei. Ultima înfrângere de pe front complică și mai mult lucrurile

Ucraina e tot mai deschisă față de ideea cedării unor teritorii Rusiei. Ultima înfrângere de pe front complică și mai mult lucrurile După înfrângerile suferite...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.