X

Ruşii au bombardat un centru de ajutoare umanitare (FOTO)! Doi civili au murit pe loc!

Doi civili au fost ucişi şi cinci au fost răniţi într-un bombardament asupra unui centru pentru distribuirea de ajutoare la Vugledar (Vuhledar), în estul Ucrainei, a anunţat miercuri guvernatorul regiunii Doneţk, Pavlo Kirilenko, informează AFP, potrivit agerpres.

“Centrul pentru distribuirea de ajutor umanitar a fost bombardat de fasciştii ruşi cu ajutorul unor rachete, la Vugledar. Sunt doi morţi şi cinci răniţi”, a anunţat Kirilenko pe Telegram.

Citește și: EXPLOZII în regiunea Liov din vestul Ucrainei – Black News

Atacul “a avut loc în timpul distribuirii de ajutor umanitar”, a precizat el, publicând fotografii în care pot fi văzute trupuri inerte zăcând în exteriorul unei clădiri ale cărei ferestre au fost spulberate.

Vugledar, oraş cu circa 15.000 de locuitori, se află la aproximativ 50 de kilometri sud-vest de Doneţk, centru industrial de un milion de locuitori aflat din 2014 în mâinile separatiştilor proruşi.

Citeşte şi: Ca-n vremurile bune: Barack Obama şi Joe Biden s-au revăzut la Casa Albă – Black News

Armata rusă îşi concentrează de câteva zile eforturile în estul Ucrainei, de acum ţinta prioritară a Kremlinului.

Tags: DoneţkPavlo KirilenkorusiaucrainaVugledar (Vuhledar)
Categorii: Război in Ucraina