Ruşii instaurează un ARMISTIŢIU la Mariupol

Publicat:

Ministerul rus al Apărării a anunţat miercuri seară un “regim al tăcerii”, sau o încetare locală a focului, cu începere de joi de la orele 10.00 (07.00 GMT) în portul ucrainean asediat Mariupol, pentru a evacua civilii, notează AFP, potrivit agerpres.

Această măsură ar urma să permită deschiderea unui coridor umanitar spre oraşul ucrainean Zaporojie cu escală prin portul Berdiansk, sub control rus.


Citește și : ONU a numit trei experţi care să investigheze crimele de război din Ucraina

“Pentru ca această operaţiune umanitară să reuşească, ne propunem să o desfăşurăm cu participarea directă a reprezentanţilor Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR) şi ai Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR)”, a adăugat ministerul într-un comunicat.

Ministerul rus cere Kievului să garanteze “respectarea necondiţionată” a acestui armistiţiu local printr-o notificare scrisă trimisă părţii ruse, UNCHR şi CICR înainte de joi, orele 06.00 (03.00 GMT).

Citește și : O fabrică de bere din Ucraina produce acum cocteiluri Molotov

De asemenea, Moscova cere ca armata ucraineană să se angajeze să asigure securitatea convoaielor de autobuze care vor călători pe traseul convenit pentru acest coridor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

“Legalizarea prostituției în zonele de conflict”. Declarațiile președintelui Comisiei pentru Jocuri de Noroc din Ucraina

"Legalizarea prostituției în zonele de conflict". Declarațiile președintelui Comisiei pentru Jocuri de Noroc din Ucraina Ivan Rudi, președintele Comisiei pentru Reglementarea Jocurilor de Noroc și...

Vladimir Putin a semnat decretul de încorporare a 133.000 de cetăţeni de recruți pentru stagiul militar obligatoriu

Vladimir Putin a semnat decretul de încorporare a 133.000 de cetăţeni de recruți pentru stagiul militar obligatoriu Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat luni decretul...

Soldații ucraineni au luat cu asalt și aruncat în aer o clădire din Torețk

Soldații ucraineni au luat cu asalt și aruncat în aer o clădire din Torețk Soldații ucraineni au aruncat în aer un bloc din Torețk, regiunea...

Putin acuză Occidentul că a pregătit Ucraina să atace Rusia

Putin acuză Occidentul că a pregătit Ucraina să atace Rusia Preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat luni "elitele occidentale" că ar fi pregătit armata ucraineană...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.