Ruşii l-au omagiat ca pe un patriot pe Evgheni Prigojin, la un an de la moartea sa

Publicat:

Ruşii l-au omagiat ca pe un patriot pe Evgheni Prigojin, la un an de la moartea sa

Persoanele îndoliate s-au adunat vineri la un cimitir din fosta capitală imperială a Rusiei, Sankt Petersburg, sub o ploaie uşoară de vară, pentru a omagia un om despre care au spus că şi-a dat viaţa pentru a-şi servi ţara – Evgheni Prigojin, fostul lider al companiei de mercenari Wagner, care, cu câteva luni înainte de a-şi găsi moartea într-un accident de avion, organizase o rebeliune militară împotriva Moscovei, potolită în cele din urmă de Vladimir Putin, relatează Reuters.

Moartea lui Evgheni Prigojin, la vârsta de 62 de ani, într-un accident aviatic violent, la 23 august 2023, a marcat bizarul capitol final al uneia dintre cele mai colorate figuri din Rusia modernă. Prigojin, un furnizor de servicii de catering devenit lider al forţei mercenare Wagner Group, a devenit celebru după ce Rusia şi-a trimis armata în Ucraina în februarie 2022, potrivit stiripesurse.


Citește și: Kievul anunţă că vrea să oblige Moscova, prin ofensiva în Rusia, la negocieri ‘echitabile’

Luptătorii săi – inclusiv mii de condamnaţi pe care i-a recrutat din închisori – au condus asaltul rusesc asupra oraşului Bahmut într-una dintre cele mai lungi şi sângeroase bătălii ale „operaţiunii militare speciale”, termenul preferat de Kremlin pentru invazia rusă din Ucraina.

Lângă mormântul lui Prigojin din cimitirul Porohovskoie din Sankt Petersburg, un preot ortodox în robă a citit o rugăciune şi şi-a făcut cruce în timp ce un grup de femei au cântat imnuri religioase. Cei care au venit să îşi prezinte omagiile au spus că Prigojin ar trebui să fie celebrat ca un erou al patriei.

„Există astfel de oameni, ca de exemplu (astronautul sovietic) Iuri Alekseevici Gagarin, Evgheni Viktorovici Prigojin, de care ar trebui să fim mândri”, a spus un bărbat care a spus că se numeşte Dmitri, vorbind lângă mormântul mercenarului. El l-a descris pe Prigojin ca pe o persoană care a urmat „direcţia patriotică” din dragoste pentru ţara sa. „Copiii noştri ar trebui să se uite la ei”, a spus Dmitri.

Alţii au făcut fotografii în faţa unei statui de bronz în mărime naturală a lui Prigojin, flancată de un steag Wagner şi de tricolorul rusesc.

La un memorial improvizat pe o stradă aglomerată din centrul Moscovei, admiratorii au lăsat zeci de buchete de trandafiri roşii şi albi sub un perete împodobit cu fotografii ale lui Prigojin şi ale loialilor săi din Wagner. Trecătorii se opreau să privească solemn fotografiile. Un bărbat şi-a ridicat privirea spre cer şi şi-a făcut cruce în semn de respect.

Prigojin, un aliat al lui Putin, care s-a folosit de celebritatea considerabilă a grupului său Wagner pe reţelele sociale pentru a-şi lăuda succesele de pe câmpul de luptă, a intrat în conflict cu instituţia militară rusă vara trecută, când a acuzat în mod repetat conducerea armatei de incompetenţă şi chiar de trădare. În luna iunie a anului trecut, el a condus o revoltă de scurtă durată în cadrul căreia luptătorii săi Wagner au preluat controlul asupra oraşului Rostov pe Don, din sudul ţării, şi au mărşăluit spre Moscova, înainte de a se întoarce.

Exact două luni mai târziu, liderul Wagner a murit când avionul său privat s-a prăbuşit în mod misterios la nord de Moscova, toţi cei aflaţi la bord, inclusiv locotenenţii săi, pierzându-şi viaţa.

Citește și: 278 de secții de votare vor fi deschise în străinătate

De atunci, oamenii l-au celebrat pe Prigojin ca pe un erou la altarele improvizate în întreaga ţară, deşi puterea rusă îl priveşte mai puţin favorabil pe omul care a lansat cea mai serioasă provocare la adresa autorităţii preşedintelui Vladimir Putin de la venirea sa la putere în 1999.

La cimitirul din Sankt Petersburg, unii au spus că războiul din Ucraina ar fi mai aproape de final, dacă Prigojin ar fi încă în viaţă. „(De calmul său) este nevoie acum. De capacitatea sa de a organiza lucrurile, de a face (ceea ce este necesar)”, a declarat un bărbat pe nume Aleksandr. „Cred că dacă ar fi fost acolo împreună cu grupul Wagner PVC (companie militară privată) şi şi-ar fi continuat activitatea, problema cu Ucraina ar fi fost mult mai aproape de o soluţie”, a opinat cetăţeanul rus.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ultima operă de artă din seria de animale Banksy a fost eliminată de Grădina Zoologică din Londra

Ultima operă de artă din seria de animale Banksy a fost eliminată de Grădina Zoologică din Londra Desenată pe un oblon de la intrarea în...

Samsung recheamă 1 milion de aragazuri pentru a preveni incendiile cauzate accidental de animale de companie

Samsung recheamă 1 milion de aragazuri pentru a preveni incendiile cauzate accidental de animale de companie Samsung recheamă unele tipuri de aragazuri electrice comercializate în...

Cum a ajuns fiica lui Ștefan cel Mare cea mai puternică femeie din Rusia. Povestea de roman a frumoasei Olena

Cum a ajuns fiica lui Ștefan cel Mare cea mai puternică femeie din Rusia. Povestea de roman a frumoasei Olena Elena Mușat sau Olena cum...

Robert Kennedy îşi suspendă campania prezidenţială din SUA şi anunţă că îl susţine pe Trump

Robert Kennedy îşi suspendă campania prezidenţială din SUA şi anunţă că îl susţine pe Trump Candidatul independent la preşedinţia SUA Robert F. Kennedy Jr. a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.