Ruşii nu-şi dezvăluie obiectivele în negocierile cu Ucraina

Preşedinţia rusă a anunţat luni că speră ca negocierile cu ucrainenii găzduite de Belarus să înceapă fără întârziere, dar nu a comentat despre obiectivele Moscovei la aceste tratative, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia regretă că dialogul cu ucrainenii nu a început cu o zi mai devreme.

Citeşte şi: Intră în vigoare sancţiunile dictate împotriva Băncii Centrale a Rusiei – Black News

Între timp, forţele invadatoare ruse au ocupat două oraşe mici din estul Ucrainei. Rezistenţa întâmpinată de ruşi a fost în general puternică, iar izolarea diplomatică şi economică a Moscovei s-a accentuat, menţionează agenţia citată.

Chiar Kremlinul a recunoscut luni că realitatea economică din Rusia s-a schimbat. Peskov a susţinut însă că nu există motive de îndoială faţă de eficienţa băncii centrale a Rusiei în combaterea efectelor sancţiunilor occidentale. El a declarat că la Moscova există un plan de reacţie la sancţiuni, care acum este pus în aplicare.

Luni, banca centrală a majorat rata dobânzii directoare de la 9,5% la 20%.

Citeşte şi: Ruşii revendică ‘supremaţia aeriană’ în Ucraina şi acuză Kievul că foloseşte civilii ca scuturi umane – Black News

Rusia va răspunde pe bază de reciprocitate la sancţiunile în domeniul industriei aviatice, cu interesele ruse “pe primul plan”, potrivit oficialului rus.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin a mai anunţat că acesta urmează să se întâlnească luni cu diferiţi oficiali, printre care ministrul de finanţe şi guvernatorul băncii centrale. 

Tags: belarusDmitri PeskovrusiaucrainaVladimir Putin
Categorii: Război in Ucraina