Ruslan Bolbocean s-a întâlnit cu Katrien Ghoos

Publicat:

Ruslan Bolbocean s-a întâlnit cu Katrien Ghoos

Secretarul de stat Ruslan Bolbocean a avut o întrevedere cu Katrien Ghoos, directorul de țară al Programului Alimentar Mondial (PAM) în R. Moldova.

Vizita de curtoazie a avut drept scop prezentarea scrisorilor de acreditare și realizare unui schimb de opinii cu referire la activitatea PAM în R. Moldova de la izbucnirea războiului în Ucraina, transmite Știri.md.


Secretarul de stat Ruslan Bolbocean a salutat numirea oficialului în funcția de director de țară al Programului Alimentar Mondial în R. Moldova.

Citeşte şi: Adrian Albu spune că guvernul de la Chişinău ‘face afaceri’ cu românizarea R.Moldova

În context, diplomatul moldovean a exprimat mulțumiri pentru întregul suport de peste 36 milioane dolari oferit de PAM în gestionarea crizei refugiaților, prin acordarea asistenței financiare directe în numerar refugiaților și familiilor gazdă, a prânzurilor calde, precum și prin contractarea diverselor servicii de la partenerii locali.

La rândul său, reprezentantul PAM în R. Moldova a evocat mobilizarea și implicarea exemplară cu care societatea civilă, dar și Guvernul R. Moldova au gestionat criza refugiaților și continuă să faciliteze integrarea refugiaților ucraineni în societatea moldovenească.

Ruslan Bolbocean s-a întâlnit cu Katrien Ghoos

De asemenea, Katrien Ghoos a subliniat că R. Moldova se confruntă cu multe provocări, iar scopul PAM este de a menține o abordare incluzivă a refugiaților, a persoanelor vulnerabile și de a stimula familiile gazdă și comunitățile locale.

În acest sens, Oficiul PAM din R. Moldova lucrează în strânsă cooperare cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, recent, fiind inițiate negocierile asupra Acordului de bază între Guvernul Republicii Moldova și Programul Alimentar Mondial.

În încheiere, secretarul de stat Ruslan Bolbocean i-a urat interlocutoarei mult succes şi perseverență în exercitarea mandatului ei de înaltă responsabilitate în țara noastră şi a asigurat-o de întreaga disponibilitate şi deschidere a autorităților de la Chișinău în vederea avansării procesului de implementare şi derulare a proiectelor PAM, precum şi de cooperare cu Guvernul Republicii Moldova.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rust, difuzat în premieră la 3 ani după ce Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins pe platou

Rust, difuzat în premieră la 3 ani după ce Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins pe platou Filmul „Rust” va avea premiera la un...

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia Platforma de social media X, deținută de Elon Musk, a...

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată ‘deplorabilă’ de republicani

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată 'deplorabilă' de republicani O marionetă de 13 metri înălţime cu chipul unui Donald Trump complet dezbrăcat a fost...

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro Un cetățean...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.