X

S-a autodepășit! Emmanuel Macron a stat peste opt ore la dezbateri cu intelectualii francezi

Preşedintele francez Emmanuel Macron, cunoscut pentru discursurile sale lungi, şi-a doborât propriul record luni, cu peste opt ore de dezbateri în compania a 64 de intelectuali cu privire la viitorul Franţei, relatează marţi AFP, potrivit agerpres.

Discuţia liberă desfăşurată în sala de festivităţi a Palatului Elysee a venit în finalul “marii dezbateri naţionale” lansate cu două luni în urmă de şeful statului în speranţa de a calma nemulţumirile vehement exprimate în criza “vestelor galbene” şi de a genera eventuale soluţii.

Citeşte şi: În plină campanie electorală, preşedintele sud-african a rămas blocat într-un tren de navetişti 

Macron a participat începând din 15 ianuarie la mai multe dezbateri organizate pe tot cuprinsul Franţei în primării, şcoli sau centre culturale pentru a-şi apăra politicile pe care manifestanţii le consideră injuste. Exerciţiul, calificat drept inutil de cele mai revoltate “veste galbene”, s-a încheiat de fapt vineri, dar preşedintele a vrut să-l completeze cu o dezbatere inedită alături de cei mai celebri intelectuali ai Franţei, transmisă în direct de postul public France Culture.

Răspunzându-i scriitorului Pascal Bruckner, care a pledat pentru reinstalarea ordinii publice, Emmanuel Macron a atribuit violenţele de sâmbăta trecută de pe Champs Elysee unor “vandali, şi nu manifestanţi”.

Preşedintele francez a mai vorbit, în faţa unor personalităţi ca psihologul Boris Cyrulnik, economistul Daniel Cohen sau sociologul Luc Boltanski, despre adâncirea inegalităţilor, reforma legii din 1905 privind separarea Bisericii şi a statului sau despre tranziţia ecologică.

Macron a notat între altele că “vestele galbene”reprezintă “translatarea în realitate a ceea ce se întâmplă pe reţelele sociale”, adică “exprimare dezinhibată şi o foarte mare violenţă sub acoperirea anonimatului”.

Pe parcursul dezbaterii, care s-a prelungit până în jur de 02.30 dimineaţa, sala s-a golit parţial, cei care luaseră deja cuvântul plecând unul după altul, invocând ora târzie.

Citeşte şi: Jihadiştii islamişti ameninţă cu răzbunarea atacului terorist din Noua Zeelandă

Unii intelectuali de stânga au declinat invitaţia, menţionează AFP.

Intervenţiile repetate în “marea dezbatere” ale preşedintelui, care la începutul mandatului se angaja să nu vorbească prea mult, nu au trecut neobservate de critici. “Prelungirea discuţiilor se poate să fi contribuit, după mobilizarea iniţială, la demobilizare”, a apreciat politologul Pascal Perrineau.

Dar în pofida criticilor, cele două luni de dezbatere i-au permis, se pare, preşedintelui francez să-şi redreseze în oarecare măsură popularitatea, după recordul negativ din decembrie. Un sondaj Elabe a indicat o cotă de încredere de 31% , cu opt procente mai mult decât la sfârşitul anului trecut.

Tags: Boris CyrulnikChamps-ElyseeDaniel CohenDezbateriEmmanuel MacronfrantaLuc BoltanskiPalatul ElyseePascal BrucknerPascal Perrineau
Categorii: Diaspora