
Un bărbat de 61 de ani a fost condamnat la 8 ani și 7 luni de închisoare fiind găsit vinovat de mai multe episoade de escrocherie.
Citește și: Sancțiuni pentru confecționarea sau comercializarea ilegală a uniformelor de serviciu ale militarilor
Procurorii i-au înaintat învinuirea pe faptul că în perioada cuprinsă între lunile aprilie – mai 2019, inculpatul, urmărind scopul dobândirii ilicite a bunurilor altei persoane, s-a dat drept reprezentantul unei întreprinderi. Sub pretextul procurării de către acea companie de la o altă societate comercială a produselor chimice în agricultură şi a semințelor de porumb, a indus în eroare directorul comercial al acesteia. În acest scop, a folosit niște contracte false, pretins a fi semnate din numele administratorului companiei, care de facto, la acel moment era decedat. Astfel, acesta a negociat vânzarea mai multor tipuri de erbicide, precum și a câtorva tone de porumb în valoare totală de aproximativ jumătate de milion de lei.
După ce a recepționat bunurile, acesta le-a însușit fără intenția de a achita pentru ele. Bunurile au fost ulterior vândute către terțe persoane, fapt ce a generat pierderi considerabile pentru compania prejudiciată.
În plus, la sfârșitul anului 2022, inculpatul a deposedat un bărbat de automobil, folosindu-se de metode similare de înșelăciune. Inculpatul a pledat nevinovat și folosindu-se de dreptul său legal de a tăcea, a refuzat să facă declarații în ședința de judecată.