S-a îmbătat și a chemat nemotivat poliția. Un bărbat din Drochia a fost amendat

Un bărbat din Drochia a fost sancționat după ce s-a îmbătat și a sunat nemotivat la 112 pentru a solicita un echipaj de poliție.

Citește și: Zeci de percheziții în toată țara. Mascații au vânat potențialii comercianți de voturi

Potrivit observatorul.md, incidentul a avut loc în aprilie. Potrivit oamenilor legii, bărbatul se deplasa neregulamentar pe mijlocul drumului, fiind într-o stare avansată de ebrietate. După ce s-a certat cu mai mulți șoferi, individul a apelat serviciul de urgență 112, invocând un conflict cu o persoană necunoscută.

Conform articolului 342, chemarea intenționat falsă a serviciilor specializate, precum poliția sau ambulanța, se sancționează cu amendă sau muncă neremunerată în folosul comunității.

Instanța a dispus aplicarea unei amenzi de 30 de unități convenționale, echivalentul a 1.500 de lei, prin absorbția sancțiunii mai ușoare în cea mai gravă.

This post was last modified on 08/08/2025 11:34 11:34

Tags: 112beatDrochiaPoliția Republicii Moldova
Știrile zilei