
În ultimele zece zile, echipele Î.M. REI „Lumteh” au intervenit în toate sectoarele orașului Chișinău, dar și în mai multe suburbii, pentru întreținerea și modernizarea iluminatului public.
Citește și: S-a surpat asfaltul pe strada 31 August
La Botanica, cele mai ample lucrări s-au desfășurat pe str. Pandurilor și Butucului, unde au fost montate noi corpuri de iluminat, suporturi și cabluri. În sectorul Centru, pe str. Gh. Asachi și V. Korolenko, s-au montat corpuri LED și s-au pregătit fundațiile pentru instalarea de noi piloni în Parcul „Valea Morilor”.
La Buiucani, în parcurile din preajma Teatrului de Operă și pe str. C. Stere s-au înlocuit globuri, becuri și s-au efectuat lucrări la prizele de pământ. În sectorul Râșcani s-au efectuat reparații pe str. N. Dimo și Poștei, fiind verificate și punctele de alimentare, iar la Ciocana, pe str. Uzinelor și A. Russo, au fost înlocuiți conductori, suporturi și un pilon metalic.
La Vadul lui Vodă, Cricova, Budești și Bubuieci s-au efectuat reparații curente, au fost schimbate becurile și revizuite rețelele din parcuri și zonele pietonale.
This post was last modified on 01/07/2025 17:01 17:01