
Consilierii socialiști din raionul Anenii Noi au anunțat inițierea procedurii de acordare a votului de neîncredere președintelui raionului, Alexandru Moisei, ales pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate.
„Fracțiunea consilierilor raionali, aleși pe lista PSRM, anunță despre inițierea procedurii de acordare a votului de neîncredere președintelui raionului dl Moisei Alexandru, ales pe listele partidului PAS din cadrul Consiliului Raional Anenii Noi.
Facem apel către toate partidele reprezentate la nivel local ca să ne unificăm forțele în stoparea fărădelegilor, promovate de reprezentanții locali ai PAS, împreună cu deputata Parlamentului RM Ana Oglinda, care de fapt a uzurpat puterea executivă, preluând conducerea raionului.
Citeşte şi: Conducerea Spitalului din Bălți este acuzată de mușamalizarea cazurilor de malpraxis – Stiripesurse.md
Fracțiunea PSRM își va prelungi activitatea în cadrul Consiliului Raional, votând proiecte și decizii, care sunt in interesul cetățenilor și al raionului in general”, se arată în nota formațiunii.
Fostul vicepreședinte al Parlametului, Alexandr Slusari, a declarat că Partidul Acțiune și Solidaritate a făcut o coaliție și la Ștefan Vodă, de data aceasta cu Partidul Socialiștilor. „Concubinajul „proeuropenilor” cu antieuropenii a continuat. Cum și am prezis anterior, PAS a făcut coaliția cu PSRM și au împărțit на двоих trei funcții”, a scris Slusari.
Consiliul Executiv al PSRM s-a întrunit în ședință în cadrul căreia a decis că nu va admite crearea de coaliții cu PAS în cadrul consiliilor municipale, raionale sau sătești din nicio localitate din Moldova. Anunțul a fost făcut de fostul șef de stat, Igor Dodon.
Anterior, fostul șef de stat, Igor Dodon, a venit cu un comentariu pe marginea acuzațiilor că acesta ar fi aripa dreaptă a Partidului Acțiune și Solidaritate. „Credeți că eu cu 13 dosare penale sunt în coaliție cu Maia Sandu?”, s-a întrebat atunci retoric liderul PSRM. S-a întâmplat, după ce pe 21 septembrie, deputatul Alexandr Nestervoschi a ținut un discurs de la tribuna Parlamentului față de învinuirile aduse de Procurorul General interimar, Ion Munteanu. „Jos alianța Dodon-Sandu”, a declarat parlamentarul. Nesterovschi a acuzat PSRM că ar avea legătură cu urmărirea lui penală și a declarat că PAS a capturat statul Republica Moldova.
Fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandr Slusari, afirmă că Partidul Acțiune și Solidaritate a făcut coaliție cu formațiunea condusă de ex-democratul Eugeniu Nichiforciuc, la Florești. „Nunta PAS-Nichiforciuc a avut loc. Trebuie de menționat că colaci mirelor i-au adus doi consilieri de la Partidul Nostru”, a scris Slusari.
După alegerea consiliilor locale și raionale în cadrul scrutinului din 5 noiembrie 2023, formațiunile care au câștigat fotolii de aleși au inițiat negocieri pentru a crea coaliții. „Au loc adevărate „minuni”. În raionul Florești a fost conturată alianța „proeuropeană” între PAS și Mișcarea Politică Respect Nichiforciuc (n.n. Respect Moldova, condusă de Eugeniu Nichiforciuc, fost membru PD). Pentru președinția raionului, partidul de guvernare este gata să ofere grupării omului lui Plahotniuc două funcții de vice. La moment cartelul PAS-Nichiforciuc caută încă 3 voturi pentru majoritate juridică”,a dezvăluit fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandr Slusari. La rândul lor, Spînu și Nichiforciuc declară că nu s-a luat vreo decizie la Florești, iar discuțiile abia au început.
Peste 120 primari din PD au participat la alegerile locale din 5 noiembrie pe lista PAS. Despre aceasta a declarat fostul lider democrat, ex-speaker, Dumitru Diacov.
„Procesul de selecție a candidaților a fost realizat de organizațiile teritoriale. Eu mă bucur dacă au fost astfel de situații, când primarii și-au schimbat opinia și să devină promotori ai integrării europene”, a comentat, la rândul său, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu.
Președinta Maia Sandu a venit cu un comentariu, după ce într-o localitate din țară, PAS a înaintat la funcția de primar un fost membrul al Partidului Democrat din Moldova, „un troll al fabricii lui Plahotniuc, care a numit-o hoață și mincinoasă”. „O eroare regretabilă”, a declarat șefa statului.