S-a stins din viață un fost premier nipon, prieten cu Reagan. Avea 101 ani!

Publicat:

Fostul prim-ministru nipon Yasuhiro Nakasone, considerat unul dintre liderii politici cei mai influenţi din Japonia de după război, cunoscut în special pentru că a întărit alianţa de securitate cu Statele Unite, dar şi pentru prietenia cu fostul preşedinte american Ronald Reagan, a decedat vineri la vârsta de 101 ani, informează AFP, EFE şi Reuters, potrivit agerpres.

Politicianul conservator a condus Japonia între 1982 şi 1987, iar pe timpul mandatului său a strâns legăturile din domeniul apărării cu SUA şi a consolidat Japonia ca una din principalele puteri economice globale.


Vezi și: Avion PRĂBUȘIT în Canada. Toți cei șapte oameni de la bord au murit! – VIDEO

Nakasone, care a luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial ca ofiţer de marină în Armata Imperială niponă, a murit la prima oră a zilei de vineri într-un spital din Tokyo, au indicat surse apropiate de fostul premier, pentru reţeaua publică NHK.

Considerând Statele Unite ca fiind “cel mai important partener al Japoniei”, premierul Yasuhiro Nakasone a câştigat prietenia liderului american Ronald Reagan, tandemul lor fiind denumit de mass-media “Ron – Yasu”, după cum se adresau de altfel unul altuia.

În primul său discurs în calitate de şef al guvernului, Nakasone a declarat că politica externă a Japoniei, ţară învinsă de Aliaţi în 1945, va urmări apartenenţa deplină la “lumea liberă” condusă de Europa Occidentală şi Statele Unite.

El a spart tabuurile Japoniei pacifiste postbelice, decizând să furnizeze tehnologii militare Statelor Unite şi să depăşească plafonul bugetului anual al Apărării.

Vederile sale naţionaliste au înfuriat extrema stângă niponă, într-o epocă în care mişcarea pacifistă locală era chiar mai puternică decât imediat după înfrângerea ţării la finalul celui De-Al Doilea Război Mondial, notează AFP.

Nakasone a promovat pe mandatul său, scrie şi EFE, întărirea capacităţilor naţionale de apărare în cadrul acordului bilateral cu SUA şi a susţinut reformarea articolului pacifist din Constituţia niponă care limitează atribuţiile Forţelor de Autoapărare (Armata) ale Japoniei.

Peste ani, el declara că nu a reuşit să-şi îndeplinească visul de a revizui constituţia postbelică, pacifistă, a ţării, în sensul de a clarifica statutul ambiguu al armatei.

“Revizuirea Constituţiei necesită timp. Am subliniat pentru public că acest proces este necesar, dar nu a fost posibil să înceapă rapid”, a spus Nakasone, într-un interviu pentru Reuters din ianuarie 2010.

În 1983, a devenit primul şef de guvern nipon care a efectuat o vizită oficială în Coreea de Sud, îmbunătăţind relaţiile cu o ţară pe care Japonia a colonizat-o brutal între 1910 şi 1945.

Totodată, la 40 de ani de la capitularea Japoniei, Nakasone, fost locotenent în Marina Imperială, care şi-a pierdut fratele mai mic în Al Doilea Război Mondial, a înfuriat ţări asiatice când a efectuat o vizită oficială la sanctuarul Yasukuni din Tokyo, unde alături de militari japonezi sunt onoraţi şi criminali de război.

El a decis să nu repete pelerinajul după ce gestul său a declanşat revolte în China.

În sfera economică, fostul premier a impulsionat unele din cele mai mari privatizări din istoria Japoniei, între care cea a companiei naţionale feroviare Japan National Railways, care a fost împărţită în şapte operatori regionali privaţi.

Yasuhiro Nakasone este unul dintre mentorii de seamă ai actualei generaţii de politicieni niponi conservatori de la putere, între care şi prim-ministrul Shinzo Abe, care are de asemenea între priorităţile sale politice extinderea capacităţilor militare naţionale şi reformarea Cartei Magna.

Tatăl actualului lider nipon, Shintaro Abe, a fost de asemenea ministru al Afacerilor Externe în primele două mandate ale lui Nakasone (1982-1986).

Citește și: Siria anunță un buget colosal pentru 2020 cu un deficit uriaș

Nakasone s-a văzut obligat să demisioneze în 1987 după ce nu a obţinut sprijin pentru o creştere a impozitului pe consum pentru a însănătoşi datoria publică şi s-a retras din politică în 2003, după mai mult de 50 de ani ca membru al parlamentului nipon.

Născut în districtul colinar Takasaki, la nord-vest de Tokyo, pe 27 mai 1918, Yasuhiro Nakasone a absolvit Tokyo Imperial University, intrând mai apoi, în 1941, în Ministerul de Interne. După capitularea Japoniei, în 1945, el a lucrat în Departamentul de Poliţie din Tokyo.

Nakasone are două fiice şi un fiu, Hirofumi, la rândul său politician.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cinci trucuri simple care ne pot face viața mai fericită

Cinci trucuri simple care ne pot face viața mai fericită Dacă te uiți în jur la prietenii și familia ta - și chiar la tine...

China vrea să construiască o cale ferată subacvatică către SUA

China vrea să construiască o cale ferată subacvatică către SUA China are în prezent una dintre cele mai extinse și impresionante rețele feroviare de mare...

Mitul celor doi litri de apă pe zi. Medic: ‘Pacienții cu hipertensiune dacă beau doi litri pe zi s-au umflat’

Mitul celor doi litri de apă pe zi. Medic: 'Pacienții cu hipertensiune dacă beau doi litri pe zi s-au umflat' Ideea că trebuie să bem...

Mallorca, paradisul aglomerat. Turismul record din Spania amenință stilul de viață al localnicilor

Mallorca, paradisul aglomerat. Turismul record din Spania amenință stilul de viață al localnicilor Realitatea din spatele turismului de succes din Spania este una din ce în ce...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.