S-au depus primele mărturii în dosarul concesionării AIC

Publicat:

S-au depus primele mărturii în dosarul concesionării AIC

S-au depus primele mărturii în instanță în dosarul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău (AIC).

Citește și: Agricultorii mai pot solicita granturi post investiționale încă două zile


Potrivit Jurnal TV, pe marginea dosarului în care figurează fostul premier Iurie Leancă, fostul ministru al Economiei Valeriu Lazăr și fostul director al Agenției Proprietății Publice Tudor Copaci, a fost audiat primul martor.

Este vorba despre Ion Potlog, fostul șef al Direcției parteneriat public din cadrul APP, care a declarat instanței că a fost nevoit să demisioneze din cauza presiunilor conducerii instituției și că ar fi fost obligat să semneze anumite acte, contrar legii. De partea cealaltă, fostul director al PAA, Tudor Copaci spune că declarațiile martorului nu corespund realității. La fel, în ședința de judecată, fostul ministru al Economiei, Valeriu Lazăr, a cerut procurorului să i se explice învinuirea.

Dosarul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău a fost expediat în judecată în luna mai a anului trecut. Potrivit Procuraturii Anticorupție, au fost puse sub învinuire opt persoane, printre care fostul premier Iurie Leancă, fostul ministrul al Economiei, Valeriu Lazăr, dar și unii angajați ai Agenției Proprietății Publice.

Procurorii au aplicat sechestru pe bunurile și activele celor vizați, în sumă totală de peste 28 de milioane de lei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Horoscop 5 octombrie 2024 

Horoscop 5 octombrie 2024  Astrologii au veşti bune şi întrevăd surprize frumoase pentru unii nativi ai zodiacului, potrivit stiripesurse. Horoscop 5 octombrie 2024 Berbec Berbecii sunt...

Răsturnare de situaţie într-un celebru caz de crimă devenit serial Netflix: Fraţii Mendez au fost închişi acum mai bine de trei decenii pentru uciderea...

Răsturnare de situaţie într-un celebru caz de crimă devenit serial Netflix: Fraţii Mendez au fost închişi acum mai bine de trei decenii pentru uciderea...

Un bărbat din Florida a salvat 12 vecini cu o placă de surf în timpul uraganului Helene

Un bărbat din Florida a salvat 12 vecini cu o placă de surf în timpul uraganului Helene Marty Thomas, locuitor al plajei Indian Rocks, Florida,...

Rust, difuzat în premieră la 3 ani după ce Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins pe platou

Rust, difuzat în premieră la 3 ani după ce Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins pe platou Filmul „Rust” va avea premiera la un...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.