X

S-au luat la întrecere cu caii. Găgăuzii au sărbătorit Hederlez

S-au luat la întrecere cu caii. Găgăuzii au sărbătorit Hederlez

Locuitorii din regiunea găgăuză au marcat sărbătoarea Hederlez, care anual coincide cu ziua în care creștinii ortodocși de stil vechi îl prăznuiesc pe Sfântul Gheorghe. Anul acesta, Hederlez a coincis cu a doua zi de Paște, motiv pentru care organizatorii au mutat festivalul pentru ziua de sâmbătă, 11 mai, oferind mai multor persoane șansa de a participa. În cadrul evenimentului, la Ceadîr-Lunga a fost organizat un festival cu întreceri de cai, jocuri populare și expoziții ale meșterilor artizani din sudul țării, scrie moldova1.md.

Sursa: Moldova 1 / captură-video

Sărbătoarea Hederlez este una dintre cele mai importante evenimente pentru găgăuzi. Ea marchează începutul sezonului de pășunat, iar de mai mulți ani este și un eveniment cultural major care adună numeroși oaspeți din toate colțurile țării, dar și de peste hotare.

„Există un interes pentru această sărbătoare. Noi am venit cu mașina, însă, am văzut mulți oameni, inclusiv cu copii, care veneau pe jos, ceea ce înseamnă că sunt atrași de astfel de evenimente”, a spus Alexandr Tocarschi, vizitator din Chișinău.

Citește și: Evghenia Guțul, în cadrul unei emisiuni rusești, s-a scăpat cu vorba despre tranzacțiile financiare efectuate de ruși către cetățenii moldoveni

„Am venit cu familia, acesta este nepotul nostru, ne plimbăm cu el, ne odihnim. Oamenii ar trebui să onoreze tradițiile, atât timp cât acestea sunt păstrate, poporul și națiunea sunt păstrate. Sunt lucrător de muzeu în satul Gaidar, îi îndemn pe toți să respecte tradițiile și sărbătorile”, specificat Alla Capsamun.

„Am venit să ne plimbăm cu copiii, să ne arătăm iapa, să o admire. Este tânără, are cinci ani, este foarte harnică și bună. Mă ocup de cai de 10 ani, îmi place foarte mult”, a menționat Grigore Arseni, vizitator din satul Beșghioz.

Tradițional, la eveniment sunt organizate curse de cai. Anul acesta au participat aproximativ 29 de călăreți din toată țara.

„Am observat, când am înregistrat caii, că din cei 29 de cai participanți la concursuri, 22 dintre ei poartă sângele cailor noștri – fie s-au născut în Ceadîr-Lunga, fie părinții lor s-au născut aici. Ei vor reprezenta întreaga Moldovă, dar s-au născut aici. Puteți pune o ștampilă pe ei: Made in Ceadîr-Lunga, Made in Găgăuzia. Eu sunt mândru de asta”, a remarcat proprietatul unei ferme de cai, Constantin Cheleș.

De obicei, sărbătoarea „Hederlez” este marcată în fiecare an în data de 6 mai.

Tags: Hederlezregiunea găgăuzăSfântul Gheorghe
Social