Saadi Gaddafi, fiul fostului dictator libian Muammar Gaddafi, s-a instalat în Turcia

Saadi Gaddafi, fiul fostului dictator libian Muammar Gaddafi, s-a instalat în Turcia, a anunţat vineri purtătorul său de cuvânt, citat de media locale, transmite AFP, potrivit agerpres

“Guvernul libian i-a cerut lui Saadi Gaddafi să părăsească imediat Libia după ce va fi eliberat. A ales să plece în Turcia (…). Venirea sa a fost organizată de Ministerul turc de Externe”, a declarat purtătorul de cuvânt, Musa Ibrahim Gaddafi, pentru site-ul de informaţii Haberler.com.

Citește și : Acţiune în justiţie la Tribunalul UE împotriva certificatului sanitar european

Închis într-un penitenciar din Tripoli din 2014, Saadi Gaddafi – fost fotbalist cu reputaţie de playboy – a fost eliberat duminica trecută, ca şi mai mulţi apropiaţi ai fostului dictator aflat la putere în Libia între 1969 şi 2011.

MAE turc a refuzat să comenteze informaţiile privind venirea sa în Turcia.

Purtătorul de cuvânt citat a precizat că şi Egiptul şi Arabia Saudită şi-au exprimat dorinţa de a-l găzdui pe fiul lui Gaddafi, dar “decizia comună a tuturor părţilor implicate a fost în favoarea Turciei. A fost mai simplu din punct de vedere logistic”, a mai adăugat el.

Citește și : Doi jurnalişti afgani, bătuţi de talibani până când nu au mai putut să se ridice în picioare

Extrădat din Niger la 6 martie 2014, unde fugise după revolta din 2011 care l-a răsturnat pe tatăl său de la putere, Saadi Gaddafi a fost judecat şi achitat în aprilie 2018 de curtea de apel din Tripoli în legătură cu moartea, în 2005, a unui fost antrenor al clubului de fotbal Al-Ittihad din Tripoli, Bashir Rayani.

Libia a alunecat în haos după Gaddafi, cu puteri rivale în estul şi vestul ţării şi ingerinţe străine, dar mai ales pe fondul luptelor fratricide şi al unor violenţe sângeroase.

This post was last modified on 10/09/2021 19:53 19:53

Tags: Muammar GaddafiSaadi Gaddafitripoliturcia
Categorii: Sinteze