Sadiq Khan vrea extinderea perioadei de tranziție post-Brexit

Publicat:

Primarul Londrei, Sadiq Khan, i-a cerut luni guvernului condus de către premierul Boris Johnson să extindă perioada de tranziţie pentru a putea negocia acorduri post-Brexit cu Uniunea Europeană, relatează dpa, potrivit agerpres.

Sadiq Khan i-a solicitat ministrului pentru Brexit, Michael Gove, să ”lase deoparte ideologia politică” şi să prelungească negocierile cu Bruxellesul, prevăzute a fi reluate marţi.


Citește și: Fiica primarului din New York a fost ARESTATĂ în timpul protestelor

”În contextul în care încercăm să găsim o cale de a depăşi această pandemie, ultimul lucru de care ţara noastră are nevoie este mai mult haos şi mai multă incertitudine”, a scris pe Twitter politicianul laburist.

Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană la 31 ianuarie acest an, după ce o majoritate fragilă din electorat a votat pentru Brexit într-un referendum organizat în iunie 2016.

Negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a declarat pentru Sunday Times că Regatul Unit nu a reuşit să-şi respecte angajamentele privind negocierile asupra viitoarelor relaţii comerciale.

Citește și: SUA au trimis în Brazilia două milioane de doze de hidroxiclorochină

Potrivit lui Barnier, Londra a făcut ”un pas înapoi – doi paşi înapoi, trei paşi înapoi – faţă de angajamentele iniţiale”.

”Regatul Unit trebuie să fie în concordanţă deplină cu ceea ce (Johnson) a semnat cu noi”, a adăugat demnitarul european, referindu-se la declaraţia comună privind principiile relaţiilor viitoare dintre Londra şi UE.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra Pentru oamenii care vor să descopere unele din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.