StiripesurseSocial'Săgeţile' lui Şor, judecate pentru mită electorală

‘Săgeţile’ lui Şor, judecate pentru mită electorală

Publicat:

Trei persoane din capitală au fost trimise pe banca acuzaților, fiind învinuite de corupere electorală și complicitate la coruperea electorală în interesul grupării criminale conduse de fugarul penal Ilan Șor. Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă până la 5 ani de închisoare.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, inculpații activau în cadrul organizației primare a blocului Victorie/Pobeda din localitatea Dobrogea, municipiul Chișinău. Sarcina trasată era de a influența alegătorii și susținătorii pentru a-i determina să voteze într-un anumit mod în cadrul alegerilor prezidențiale și al referendumului republican constituțional din 20 octombrie 2024.

Citeşte şi: 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România – Stiripesurse.md

Mai exact, inculpata responsabilă de organizația primară colecta date cu caracter personal ale cetățenilor – potențiali alegători, în special din suburbia Dobrogea, inclusiv fotografii ale buletinelor de identitate. Aceste date erau ulterior încărcate într-un chatbot Telegram, prin intermediul căruia erau deschise conturi bancare online, cu suportul tehnic al unei bănci din Federația Rusă. Prin aceste conturi erau efectuate transferuri de bani către alegători.

Mijloacele bănești erau oferite pentru a determina alegătorii să voteze „Nu” la referendumul constituțional și să voteze, la alegerile prezidențiale, pentru candidatul susținut de gruparea „Șor”, care urma să fie anunțat în ajunul scrutinului. În acest scop, inculpata racola membri în organizația teritorială, iar operațiunile tehnice – crearea conturilor, transferul și retragerea banilor – erau realizate cu ajutorul complicilor.


Una dintre persoanele racolate a fost o jurnalistă, căreia inculpata i-a transmis personal mijloace bănești anterior transferați prin aplicația mobilă de tip banking și retrași cu ajutorul complicilor.

Fiind audiați, învinuiții nu și-au recunoscut vinovăția.

Citeşte şi:  Un moldovean, mercenar Wagner în Ucraina, a ajuns în vizorul poliției

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Nouă medicamente noi pe rafturile farmaciilor

Comisia Medicamentului din cadrul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) a autorizat 20 de produse medicamentoase, dintre care nouă medicamente noi și 20 autorizate...

Mesajul lui Grosu la 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a transmis astăzi un mesaj cu prilejul împlinirii a 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România, subliniind importanța acestui...

ANTA aprobă tarife provizorii: Transportul de pasageri a revenit la normal

Agenția Națională Transport Auto (ANTA) anunță reluarea integrală a curselor raionale și interraionale și aprobarea tarifelor provizorii pentru transportul rutier de persoane, majorate în...

Tentativă de fraudă la vama Leuşeni

Funcționarii postului vamal Leușeni au dejucat o tentativă de diminuare a valorii în vamă a unui autoturism cu aproximativ 30.000 de euro. În timpul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.