Sajid Javid îşi va anunţa săptămâna viitoare sprijinul pentru Boris Johnson în cursa pentru şefia conservatorilor britanici

Publicat:

Ministrul britanic de interne Sajid Javid îşi va anunţa oficial săptămâna viitoare sprijinul pentru Boris Johnson în cursa pentru şefia Partidului Conservator şi funcţia de prim-ministru, relatează Sunday Times, potrivit Reuters, scrie agerpres.

Johnson este favorit în această cursă, în care mai este angrenat ministrul de externe Jeremy Hunt. Votul va lua sfârşit pe 22 iulie, câştigătorul urmând să fie anunţat în ziua următoare.


Citește și : Macron i-a transmis lui Rouhani ‘puternica sa preocupare faţă de riscul slăbirii acordului nuclear’

Boris Johnson s-a angajat să părăsească Uniunea Europeană cu sau fără acord pe 31 octombrie dacă devine prim-ministru, în timp ce Hunt a afirmat că va recurge la un Brexit fără acord, numai dacă va fi “absolut necesar”.

Sunday Times scrie că Javid s-a poziţionat în aşa fel încât să devină ministrul de finanţe al lui Johnson, preluând portofoliul de la actualul său deţinător, Philip Hammond.

“Încrederea în democraţia noastră va fi în joc dacă nu reuşim să respectăm termenul de 31 octombrie, cu sau fără acord. Pentru a pregăti acest lucru, am convenit asupra necesităţii intensificării pregătirilor pentru un ‘no-deal’, inclusiv cu un buget”, ar urma să afirme Javid într-un discurs pe care îl va susţine marţi, potrivit Sunday Times.

Citește și : O navă cu zeci de migranţi a ajuns în portul italian Lampedusa, în ciuda interdicţiei lui Salvini

Ziarul mai scrie că Johnson va efectua o vizită în SUA înainte de sfârşitul lui septembrie pentru a se întâlni cu preşedintele Donald Trump, notează Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.