Salariul mediu brut în sectorul privat din R. Moldova a depășit cel din Albania, dar rămâne sub media regională ajustată la puterea de cumpărare

Salariul mediu brut lunar în sectorul privat din Republica Moldova a ajuns la aproximativ 823 de euro, depășind cu circa 90 de euro nivelul din Albania, potrivit celei de-a 13-a ediții a Ghidului Fiscal pentru Europa Centrală și de Est, realizat de compania de consultanță și audit Forvis Mazars, potrivit Mold-Street.

Datele arată că Moldova se află într-un grup de state din regiune – alături de Ucraina, Kosovo și Albania – unde salariile medii brute rămân sub pragul de 1.000 de euro, în ciuda unei creșteri medii regionale de 8% față de anul precedent. La polul opus, în Austria și Germania, salariul brut depășește 4.000 de euro.

Ghidul evidențiază că, deși Moldova stă mai bine decât unele țări din regiune, precum Uzbekistan, Kârgâzstan, Ucraina și Kosovo, salariile din țară sunt totuși cu 12% mai mici decât în Macedonia de Nord, cu aproximativ 40% mai mici decât în Serbia și Muntenegru, și de peste două ori mai mici decât în Letonia, România sau Estonia.

Pentru prima dată, studiul introduce și o comparație a salariilor ajustate în funcție de puterea de cumpărare (PPC), oferind o imagine mai realistă asupra veniturilor reale. În acest context, deși salariul brut din Moldova este cu circa 320 de euro mai mare decât în Ucraina, ajustarea în funcție de PPC relevă că venitul real al moldovenilor este semnificativ mai mic.

Salariul minim mediu în regiunea Europei Centrale și de Est este de 846 de euro, în creștere cu 9% față de anul trecut, însă în Moldova, ca și în alte țări din estul regiunii, acesta nu depășește 400 de euro.

This post was last modified on 04/08/2025 13:25 13:25

Tags: Albaniabrutdepășitmediuprivat din R. Moldovasalariulsectorul
Categorii: EconomieȘtirile zilei