‘Salvaţi Copiii’ cere UE să oprească expulzarea copiilor afgani

Publicat:

Organizaţia ‘Salvaţi Copiii’ le-a solicitat marţi ţărilor membre ale Uniunii Europene să pună capăt expulzării copiilor afgani către ţara de origine, unde ei riscă să cadă victime atacurilor sau să fie recrutaţi de grupări armate, transmite dpa, conform agerpres.

Organizaţia a analizat cazurile a 57 de copii afgani retrimişi din Europa în Afganistan şi a ajuns la concluzia că aproape trei sferturi dintre ei ‘nu se simt în siguranţă în timpul repatrierii’.


Citeşte şi: Arabia Saudită se pregăteşte să recunoască uciderea lui Jamal Khashoggi

Aproximativ jumătate au sosit în Afganistan fără părinţi sau alte rude, unii dintre ei fiind escortaţi de poliţie.

Unul din cinci copii afgani reveniţi în ţara lor au mărturisit că după repatriere cineva a încercat să îi recruteze pentru a lupta, a comite alte acte de violenţă sau a deveni membri ai unor grupări înarmate.

Mulţi alţi copii au afirmat că sunt victime ale discriminării şi insecurităţii ori sunt cuprinşi de anxietate.

”Statele UE îşi abandonează obligaţiile de a proteja şi susţine copiii incredibil de vulnerabili de îndată ce aceştia păşesc în Afganistan”, a spus Karen Mets, reprezentantă a organizaţiei ‘Salvaţi Copiii’.

Citeşte şi: Trump scapă ‘basma curată’! Actriţa XXX este bună de plată

În perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2018, Misiunea Naţiunilor Unite de Asistenţă pentru Afganistan (UNAMA) a înregistrat 653 de copii ucişi şi 1.483 de copii răniţi din cauza conflictului armat.

Potrivit datelor Eurostat, 4.260 de afgani s-au întors din UE în Afganistan în 2017 şi aproximativ 8.000 în 2016.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă Autoritățile Republicii Moldova sunt determinate să mențină stabilitatea macrofinanciară, iar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.